TEORIA CONSPIRAŢIEI conspiraţie, teorie despre

publicat de parvu.septimius | August 9th, 2007

scris de Silviu Petre | petre.silviu@urbanfactor.org

Lui ATP

         Ceea ce numim teoria conspiraţiei este un produs intelectual pe care supraexpunerea mediatică l-a transformat în prozaic, dar într-un prozaic aflat mereu la graniţa dintre dramatic şi ridicol. Aflată la periferia legitimităţii spiritului ştiinţific, teoria conspiraţiei este expediată la marginea statutului cunoaşterii.

Astfel ne-am obişnuit să asociem tot ce ţine de conspiraţionism cu tabloidizarea, cu posturile radio-TV cele mai slabe, cu editurile cele mai criticabile, cu personalităţile cele mai controversate care inventează scenarii şocante pentru a-şi salva reputaţia.

            Acest domeniu ce aspiră la rigurozitate ştiinţifică şi pe care îl vom denumi criptalurgie ar merita o abordare mai serioasă decât cea pe care i-o conferim prin clişee. O explorare a teoriei conspiraţiei cu ajutorul combinat al teologiei, istoriei, sociologiei, aşa cum vom căuta să schiţăm aici ne va duce pe căi interesante către luminişuri încă neştiute.

Faţă de ştiinţă (şi în special de ramurile umnaniste ale acesteia) criptalurgia prezintă acelaşi raport pe care gnoza îl are faţă de religie. O erezie damnată şi seducătoare.

           Se poate spune că teoria conspiraţiei prezintă o motivaţie de natură religioasă. Aşa cum mintea omenească caută să îşi explice zgomotul de fond al universului prin prezenţa unui zeu unic sau al unui panteon plural tot astfel teoria conspiraţiei învesteşte cu autoritate peste ordinea celor lumeşti o instanţă care devine omnipotentă, omniscientă şi omnivoluntară, obscură şi intangibilă; instanţă pe care o numim: masonerie, iudeo-masonerie, Iluminaţii, Stăreţia Graalului, Ei, Big Brother, Stăpânii lumii etc.

Ca să adoptăm limbajul filozofiei contractualiste putem spune că teoria conspiraţie este o modalitate de a ieşi dintr-o învălmăşeală. Teoria conspiraţiei devine magnetul care ordonează toate perindările pe care spectacolul social ni-l oferă (indivizi, mase, instituţii, indivizi, instituţii etc.) într-un şir nesfârşit care pare de neînţeles ochiului simplu. Prin urmare conferim prerogativele unui Suveran, adică acelei Instanţe omnipotente de mai sus.

Drept corolar la toate acestea conspiraţionismul este o modalitate de a instaura şi/sau recupera familiarul (de acolo de unde lipseşte). Vrem să credem că lumea nu este decât o repetare a microcosmosului în care trăim zilnic şi în care ne plasăm toate prieteniile, afecţiunile, ostilităţile intrigile şi frustrările. Conform acestei logici, comportamentul nostru ca trăitori în marea colectivitate anonimă trebuie să fie acelaşi cu comportamentul celor aflaţi la cârma marilor decizii care ajung să ne influenţeze. Versiunii manualelor care analizează evenimentele ca un cumul de cauze, conspiraţionistica îi opune un cadru explicativ în care jocul de pe coridoarele puterii înseamnă totul. Din această perspectivă actul de guvernământ nu mai este un angrenaj de norme impersonale, transpersonale şi depersonalizate ci un lanţ al slăbiciunilor de proporţii greu de bănuit. Rezultă că a desconspira reprezintă o adevărată muncă de croitorie în care eşti nevoit să tai nod gordian după nod gordian pentru a demantela acestă broderie a secretomaniei. Pe cale de consecinţă criptalurgia este ştiinţa culiselor.

          Un alt corolar al celor spuse până acum descrie tipologia preferinţelor celor implicaţi în şuetele diplomaţiei ascunse. Pentru a complica discuţia vom aduce în atenţia piramida preferinţelor elaborată de Maslow la sfârşitul anilor ’50. Citită în cheia criptalurgiei aceasta apare un poliedru răsturnat în care nevoile cele mai înalte, mai elevate (de recunoaştere, de creaţie artistică sau cultură) nu reprezintă decât un văl sub care fierb poftele cele mai jos, de la baza piramidei (foame, frică, sexualitate, lăcomie, dorinţa de securitate şi adăpost). Idealismul unora sau altora dintre marile figure nu ar fi decât o travestire a unor necesităţi nu numai obişnuite dar chiar condamnabile. O survolare în treacăt asupra unei astfel de literaturi dă impresia unei colecţii de ştiri scurte de la sfârşitul lecţiilor de biologie la rubrica “ştiaţi că..?” (ex.:Tudor Vladimirescu a fost mason; Mihail Gorbaciov a fost recrutat de serviciile britanice sau Lech Walesa acţiona în numele KGB-ului şamd).

Dacă tot am ajuns până aici ar trebui să refacem cercul şi să ne reîntoarcem la motivaţia teologică de la care porniserăm. Dacă până la acest stadiu argumentativ mai toate demersurile conspirative se supun unui tipar relativ conturat, nu acelaşi lucru se poate spune despre componenţa “Stăpânilor lumii”. Până la urmă cine conduce spaţiul în care ne mişcăm, cine de coordonează acţiunile in cele mai mici detalii începând de la leagăn?1 Vaticanul, iudeo-masoneria, serviciile secrete? Nici măcar ipoteza paleo-astronautică nu poate fi exclusă. Paleta scenariilor nu cade de acord asupra unui cod comun, ci doar asupra unei arii de problematizare.

Pentru a putea purta dizertaţia în acelaşi spirit trebuie spus că termenul de conspiraţie provine din latinescul conspiratio care se înseamnă înţelegere. Dacă este să zăbovim o clipă asupra a cea ce înseamnă democraţia modernă se poate conchide că trăim actualmente în cele mai conspiraţioniste vremuri din istorie. Aceasta întrucât esenţa democraţiei liberale şi a pluralismului este tocmai înţelegerea, conspiratio. Psihologia statului de hârtie are la bază dialogul, compromisul care lubrifiază poziţiile ireductibile. Înlocuirea lui swords cu words.

În încheiere trebuie precizat că literatura pe care o etichetăm drept conspiraţionistă reprezintă o victimă a procesului de cunoaştere interdisciplinar, a efortului a de combina toate perspectivele pentru a avea o imagine multifaţetată a cosmosului. Speculaţia care de multe ori stângaci însoţeşte cercetarea ştiinţifică provine pe de-o parte din neputinţa de a ne “laiciza” ratiunea prin izgonirea sentimentelor (aşa cum n-o putem face complet nici în viaţa publică) iar pe de alta din dorinţa de a crede că există Ceva dincolo de statistici. În templul ştiinţei trebuie intrat măcar cu prudenţă dacă nu cu modestie. Orice lucru ignorat s-ar putea să ne coste. Iar cantonarea în spatele unei linii Maginot a decretelor academice, uneori înguste, ar putea avea efecte nedorite.