TEORIA CHIBRITULUI deteriorarea mediului internaţional

publicat de parvu.septimius | August 9th, 2007

scris de Silviu Petre | petre.silviu@urbanfactor.org

 

   Imediat după 1990 lumea era străbătută, mai ales în zonele puternic industrializate de un val surprinzător de optimism. Imagini cu mase de oameni din fostele state comuniste care ieşeau pe stradă pentru a-şi striga libertatea dobândită; cadrele cu berlinezii care dărâmau Zidul oprimator, cântecul “Wind of change” al celor de la The scorpions au creat un imaginar simbolic care dădea impresia unei coincidenţe între voinţa popoarelor şi mersul mai marilor lumii. Era ceva din ceea ce ne spun cronicile despre perioada imediat următoare anului 1000, când psihoza iminenţei Apocalipsei făcuse loc unei fervori arhitectonice religioase sau epocii Luminilor în care zorii industrializării forjau credinţa în atotputerea progresului ştiinţei şi raţiunii.  Uniunea Sovietică prăbuşită din statutul de superputere, iar Rusia înecată în chestiuni domestice se sincronizau cu hegemonia globală a SUA care, anunţa dacă nu o utopie măcar un despotism luminat, de factură liberală aşa cum zugrăvea proză căte unui Rudyard Kipling sau William Somerset Maugham. La nici măcar douăzeci de ani de la sfârşitului scurtului secol XX (1914-1989) sistemul internaţional se află în drum spre deteriorare. De la venirea la putere a administraţiei Bush II, fragilul echilibru care este istoria omenească a început să se mişte într-o manieră neliniştitoare. Aşa-zisul război contra terorismului iniţiat şu purtat de către administraţia neoconservatoare de la Casa Albă a galvanizat sentimentul anti-occidental şi anti-american de pe Glob astfel încât “momentul unipolar” a devenit doar un scurt răgaz către o posibilă şi nefericită reglare de conturi la nivel internaţional. Geopolitca secolului XXI a primit un plus de gravitate prin faptul că, pe lângă problemele cu nafiile transfrontaliere rămase din perioada Războiului rece sau a sărăciei crunte din Lumea a Treia Islamul a început să se coerentizeze în mod politic.

Intervenţiile/invaziile (depinde cum priveşti) din Afganistan şi Irak alături de retorica împotriva regimului de la Teheran, retorică realizată nu numai prin discursuri oficiale dar şi prin ziare, filme,  melodii (aşa cum s-a spus despre producţia “300”) au stârnit mânia lumii islamice şi au reaprins în mintea occidentalului vechea ostilitate faţă de „celălalt. Războaiele Rusiei cu Cecenia din anii ’90 şi ’00 alături de remarcile cel puţin insinuante ale papei ultraconservator Benedict XVI la adresa mahomedanismului par să ne ducă în premodernitate când lumea era pârjolită de flacăra războiului religios. Dacă dai mai departe filmul istoric al momentelor evocate la începutul textului vezi că fervoarea pioasă de după anul 1000 a fost urmată de prima cruciadă iar Iluminismul de revoluţia franceză şi războaiele napoleoniene cu masacrele lor.

            Într-un articol devenit deja clasic, istoricul Michael Mandelbaum se întreba dacă războiul de proporţii mai este actual. Deşi afrima că posibilul este nelimitat, riscul unui război de proporţii între marile puteri este redus. Din 1945 încoace războaiele au fost fie între state mici şi/sau medii fie asimetrice între mari puteri şi state decolonializate devenite importante în ecuaţia de putere a Războiului rece. Dar astăzi şicanele SUA la adresa Chinei şi a Rusiei precum şi şantajul energetic al acesteia din urmă ne arată că nici măcar pacea între marile puteri nucleare nu este o certitudine. După colapsul post-sovietic şi războiul mafiot cecen din Moscova anilor ’93-’94 enormul potenţial energetic al oligarhilor ruşi s-a federat sub voinţa puterii de la Kremlin şi este utilizat în exterior cu o mare eficacitate. În ultimul timp cartea energetică este dublată de o iritare a Occidentului de către avioanele de  vânătoare ruseşti care se abat cu mult dincolo de itinerariul lor obişnuit. Astfel creionta peiajul internaţional seamănă cu perioada Belle Epoque de la întretăierea secolelor XIX-XX când, sub hegemonia britanică se derula toto mai accentuat cursă înarmărilor şi lupta pentru posesiuni coloniale. Dacă deznodământul a fost Primul Război Mondial, astăzi ce s-ar putea întâmpla?! Presupunând că decidenţii protagoniştilor de pe scenă vor avea minima înţelepciune de a nu declanşa un conflict cu escaladare nucleară  ne putem aştepta în mod pertinent la o tranziţie trepidantă către o lume non-unipolară, indiferent că ea va deveni bi- sau multipolară ca înainte de 1945.

În condiţiile interdependenţei globale şi a migraţiilor este de aşteptat ca secolul XXI să fie martorul unei estompări a raportului dintre politica externă şi cea internă întrucât valul de imigranţi ne-occidentali va lega Occidentul tot mai accentuat de probleme interne ale statelor de provenienţă ale maselor imigrante. Intervenţiile militare din partea marilor puteri vor semăna probabil tot mai mult cu nişte expediţii poliţieneşti în care statele industrializate vor organiza criptii împotriva celor rebeli, precum spartanii din vechime asupra hiloţilor. Cert este că din spectatori obişnuiţi vom fi obligaţi să participăm la spectacolul unei  lumii nebune care mai are mult până la sfârşitul istoriei.