MULŢI, DOAMNE, ŞI TOŢI TREI horror TV

publicat de parvu.septimius | January 9th, 2007

scris de Septimius Pârvu | parvu.septimius@urbanfactor.org

Deşi am avut contact cu multe aberaţii, pe care le-am putut explica prin diverse metode logice sau poate chiar mai puţin realiste, se pare totuşi că unele lucruri trebuie luate ca atare şi nu trebuie căutate niciun fel de motive care să ne lămurească asupra acestor aspecte. Dar totuşi când se întrezăreşte un astfel de eveniment, orice individ conştient trebuie să facă un gest moral, şi anume să-i avertizeze şi pe ceilalţi asupra unei posibile imbecilităţi nocive. Acesta este şi rolul meu acum. Să vă povestesc despre două apariţii cinematografice nu tocmai recente, dar care într-un mod paradoxal au revoluţionat genul horror. Însă nu din punctul de vedere din care v-aţi aştepta. Au făcut un pas enorm şi au uimit o grămadă de cinefili, printre care mă număr şi eu. M-au speriat. Prin faptul că nu credeam că se poate produce ceva atât de prost încât să râzi în hohote când un individ este ciopărţit. Dar totuşi este posibil. Primul avertisment! Asupra aceea ce în original s-ar numi From dusk till dawn, iar dacă chiar o să mai aveţi tupeul să-l căutaţi după acest articol, încercaţi ceva de genul De la asfinţit la răsărit. Subiect simplu, banal, actori mari, acţiune liniară. Caracteristicile fundamentale ale unui film de groază. Primele 10 minute se termină relativ bine, un generic captivant, care nu dezvăluie nici pe departe oribilitatea ce urmează a se dezlănţui şi un George Clooney care îşi face intrarea impozant. Odată ajunşi la locaţia în care se vor desfăşura ostilităţile, lucrurile se complică. Gradul de stupizenie al fimului se adânceşte. Cu alte cuvinte, restul fimului prezintă în aproximativ încă o oră şi ceva o cafteală de doi bani între câţiva temerari humanoizi şi niscaiva vampiri, care aş zice eu, se învârteau în jurul camerei pentru a da impresia unei hoarde. Oricum, tacticile de luptă sunt absolut incredibile, gândite de un retardat, cu tendinţe de nevroză şi paranoia, efectele speciale sunt copleşitoare, culminând cu o cantitate impresionantă de ketchup expirat, de cea mai proastă calitate, achiziţionată din Obor. A, şi pe ăla mic şi negru din colţul ecranului îl ştiti? Dacă nu, nici o problemă, pentru că oricum o să-l revedeţi în alte câteva roluri, ascuns sub o mustaţă stufoasă sau o proteză de plastic, împrumutată de la un vecin de luptă căzut sub bar.

Şi ca să n-o mai lungim, cea mai impresionantă scenă, este păstrată pentru final. Ingeniozitatea debordantă a scenaristului-macheur-regizor- producător-cameraman explodează vertiginos. Tehnica este revoluţionată, iar viteazul George Clooney îi ia pe dinţoşi la omor. Dar nu oricum. Ci prin inventivitate gen Mission Impossible. Se ia una bucată instrument care vibrează, se ataşază un ţăruş în vârf, care se găseşte miraculos într-un seif şi se spintecă o ceată întreagă de vampiri furioşi şi nemîncaţi care forţaseră uşa seifului toată noaptea.

Aceasta este prima nominalizare pentru filme care nu trebuie văzute şi al căror nume nu trebui menţionat. Pe locul doi, se situează cu mândrie o producţie a cărei demenţă l-ar înebuni şi pe Freud. Trei ingrediente cheie: oraş de nebuni+familie debilă mintal+Rob Zombie=House of 1.000 corpses sau, dacă aveţi apucături criminale şi sadice- Casa celor 1.000 de cadavre. O producţie dementă, care deşi difuzată la ore obscene pe cel mai iubit canal de filme din România, şi nu mă refer la Romantica, este absolut uimitoare. Pe alocuri, fără sonor, seamănă cu un videoclip satanist, al unor băieţi cu corzi vocale puternice. Povestea la fel de simplă. Deşi nu mi-o reamintesc în întregime, expoziţiunea seamănă cu cea din The Texas Chainsaw Massacre, adică nişte tineri înfierbântaţi ajung într-un oraş populat de o familie extrem de reproductivă, după cum se prezintă, fiind atraşi printre altele în magazinul unui clovn nebun. Intriga şi restul segmentelor narative se confundă uşor şi conferă un grad şi mai mare de psihoză filmului. Câţiva dintre tineri vor fi ciopârţiţi de-a lungul unei ore, într-un mod care l-ar înnebuni şi pe Hitchcook. Final la fel de surprinzător. Don’şoara cu puţină textilă pe ea se refugiază în pivniţa plină de zombi, aflaţi pe inventarul familiei descreierate, iar în final scapă, urmând să ajungă tot în maşina psihopatului de serviciu. Pe scurt, un film despre valori familiale, despre pacea în lume şi dragoste pentru semeni.

Deci, mi-am făcut datoria şi v-am avertizat. Aş mai putea face nişte recomandări. După cum ziceam The Texas Chainsaw Massacre, un film care merită urmărit doar pentru prestaţia de trei x-uri a Jessicăi Biel, care este nuca din peretele filmului de groază sau The Blair Witch Project 2, o continuare de groază a unui film horror de calitate. Dacă vreţi rateuri cinematografice mai recente vă recomand cu sânge rece ultimele două apariţii din seria SAW, care probabil va prinde şi partea a 6745-a.

Pentru alte filme de calitate îndoielnică vă mai recomand imdb.com sau ultimii doi-trei ani de apariţii hollywoodiene, care ne-au adus pe ecranele plate ale televizoarelor cumpărate în rate de la Flanco numai filme de mâna a cincea. Surse alternative: Romantica TV, OTV sau Acasa TV. Dacă totuşi căutaţi ceva spectaculos, de calitate, vă recomand ecranizările după romanele lui Steven King sau horrorile de neuitat ale lui Hitchcook.

Vizionare plăcută şi somn uşor!