De la Satana politicii mondiale la garantul ordinii internaţionale; de la ţara tuturor posibilităţilor la regatul capitalismului sălbatic, Statele Unite continuă să trezească toate atitudinile posibile: fascinaţie hipnotică, ură sălbatică, admiraţie, respect, duşmănie şamd.
Cei mai mulţi dintre noi au în biblioteca personală titluri deja devenite clasice precum: Marea tablă de şah, Imperiul haosului, Declinul puterii Americii, Gustul amar al imperiului, America totalitară, Imperiul fricii, Despre paradis şi putere, Ciocnirea civilizaţiilor sau Republica imperială. Dacă nu le-am găsit în bibliotecile personale sau publice, atunci cu siguranţă simţim ideile degajate dinspre aceste cărţi spre conversaţiile noastre cele mai banale şi mai cotidiene. Prezen’a culturii americane nu mai este de câteva ere un subiect de dezbatere al cercurile înalte, este mediul în care respirăm cu toţii de câteva decenii bune, fie că ne place, fie că ne place mai puţin. Am utilizat această formulare şi nu am scris pur şi simplu pentru că este foarte greu să catalogăm America într-un fel sau altul cu uşurinţă. A fi obiectiv într-un subiect atât de pasionant este ca şi cum ai conduce o măşină pe polei iarna fără lanţuri de antiderapaj- e teribil de greu să nu derapezi. Şi apoi obiectivitatea te supune la două tipuri de critici: fie nu eşti înţeles când încerci să analizezi toate feţele problemei, fie, doi, eşti considerat părtinitor.
Īn gramatica civilizaţiilor Statele Unite au parcurs un drum lung până să ajungă astăzi subiectul unei fraze care nu s-a încheiat încă. Iniţial doar un apendice al unei Europe multinaţionale, micile colonii ce vor fi cunoscte mai târziu drept Statele Unite ale Americii au format treptat, sistematic şi progresiv una dintre marile puteri ale globului în secolul XX, dacă nu cea mai mare la ora actuală. Descoperirea Americii s-a datorat unui impuls care îmbina curiozitatea temerară cu pofta de câştig-impuls dat de dorinta europenilor de a găsi un drum mai lesne către Indiile pline de ceea ce se credea a fi bogăţii inimaginabile. Īn loc să se îndrepte spre acel răsărit de unde vine lumina providenţială după spusa Evangheliei, conchistadorii spanioli şi, odată cu ei locuitorii vechii lumi au găsit un nou Apus care va căpăta încet-încet importanţa unui punct de referinţă central în istoria lumii moderne. America de astăzi poartă încă pecetea trăsăturilor descoperitorilor ei renascentişti: amestecul acela seducător de pragmatism, voinţă de putere, dorinţă de câştig, ignoranţă dar şi dispoziţie spre autocorecţie şi perfecţionare permanentă. Īn acestea stau forta şi slăbiciunile sale; calităţile şi defectele acestor calităţi.
Īmbinând geopolitica cu teologia am spune că paradisul atlantic a rămas în posesia celor mai merituosi din punct de vedere al calităţilor enumerate mai sus: adică nu atât a spaniolilor cât a anglo-saxonilor. Statele Unite reprezintă ipostaza cea mai viguroasă a imperialismului economic, politic şi militar al Coroanei Britanice, imperialism fără de care modernitatea nu poate fi concepută. Şi că tot am ajuns aici tebuie avem present în minte faptul că spiritul de libertate anglo-saxon este strâns legat de vocaţia spre cuceriri. Paradisul a devenit căminul celor mai idealişti, supli, pragmatici şi ambitioşi. De la aceste consideraţii trebuie să pornim când vorbim despre America in general şi despre Statele Unite în mod restrâns, particular. Dacă nu vom avea în minte permanent faptul că tratăm un paradox înţelgerea ne va fi trunchiată şi parţială. Nu mai cu aceste consideraţii în minte vom pricepe cum e posibil ca o ţară creată ca un pământ al libertăţii este posibil să persecute o bună parte a populaţiei sale: cea de culoare, să întreţină un stat laic în care totuşi credinţa să joace un rol atât de important; să clameze drepturile omului şi apoi să-şi urmeze interesele pe traiectoria bombelor cu napalm în ţări precum Cambodgia, Vietnam ori Coreea.
Prin acţiunile sale spiritual anglo-saxon prin întruchipările ale succesive : Albionul şi America a contribuit enorm la legarea tuturor civilizaţiilor prin limbă, cultură şi comerţ. Spiritul anglo-saxon a realizat ceea ce Winston Churchill într-un dicurs numea “politică publică” deoarece a creat o sintaxă care leagă toate diversităţile, naţiunile şi ideile. Când spun sintaxă trec dincolo sensul grammatical al acesteia şi nu mă refer doar la folosirea limbii engleze şi mă gândesc la originea termenului syntaxis-legătură. Ori de câte ori doi turişti de la extremităţile lumii se întâlensc la Luvru şi vorbesc engleza; ori de câte ori privim un produs cu inscipţia “made in China”; ori de câte ori un utilizator dă “click” pe “mouse” pentru a intra pe “Internet” să acceseze “Google-ul” sau pe “Messenger”; ori se grăbeşte la un job şi în trecere dă pe la McDonald’s să ia un hamburger sau un cheeseburger cu Coca-Cola reflectând îşi dă seama cine a câştigat războiul, toate războaiele. Cine a reuşit în toate compeţiţiile economice. Cine deţine superioritatea tehonolgică intr-atât încât poate stabili termenii prin care poate fi contestat. Şi aceasta deoarece chair şi cei mai înverşunaţi adversari ai drapelului înstelat se folosesc de cuceririle spiritului american. Când piaţa mondială a fost nevoită să găzduiască o nouă marcă de băutură răcoritoare: Mecca-Cola, faptul s-a dovedit tot o reacţie la supremaţia produsului american. Tot astfel in sucesiunea seculară a imperiilor, când pretenţia Washingtonului la Coroană va fi contestată, challangerii o vor face folosind chiar instru-mentele celor de la care doresc titlul.
Conduce America lumea? Pentru a da un răspuns la o asemena întrebare ar trebui să ne intrebăm mai întâi până unde se întinde America; care sunt limitele sale fizice, limitele capitalului; limitele forţei militare. Aici stă centrul de greutate al acestui efort intelectual. Harta de la şcoală nun e spune aici foarte multe- topografia arată doar o stare de fapt consfinţită de legile internaţionale dar nu şi configuraţia fluxului de capital sau a loialităţilor. Firme precum M.G., McDonald’s sau IBM au sucursale în toată lumea. Este aceasta o dovadă a omniprezentei americane. In ce măsură politica acestor firme reprezintă interesele factorului politc american şi în ce măsură acţiunea lor modofică starea lucrurilor din ţările respective. Indiferent dacă companiile multinaţionale reprezintă înteresele private sau pe cele ale hegemoniei politice ele poartă peste mări şi tări un model de viaţă, mult mai departe decât ar putea să o facă portavioanele. Astfel fiecare dintre noi are în jurul său, într-un fel sau altul a little piece of America. Īn secolul IV Sfântul Ieronim traduce Biblia din limba greacă în cea latină, dar nu in latină claselor superioare ci in limbajul colovial, al celor mulţi- în Latina Vulgata. Astfel Evanghelia s-a răspândit mai departe decât a făcut-o vulturul legionar. Si că tot am ajuns aici ar trebui să vorbim despre universalitatea spiritului american. Mai ales după sfârşitul Războiului Rece Statele Unite au cea mai mare superputere. Interesele celor de pe Capitoliu au devenit adiacente cu acţiunile factorilor de putere din toate punctele de pe mapamond. Īn locul bipolarismului Războiului rece antagonia zilelor noastre se petre pe un alt antagonism bipolar, incă mai amplu decât cel îngropat de istorie: acela dintre America şi non-America; dintre ceea ce este America şi ceea ce nu este sau nu poate fi încă Ame-rica. Antagonismul este , cu siguranţă paradoxal cel dintre Statele Unite şi America: dintre un ideal, un principiu şi o viziune asupra lumii şi o încarnare materială a acestui principiu/acestei viziuni. Când spunem Commonwealth ne gândim atât la principiul reprezentativ britanic cât şi la Imperiul Britanic ca entitate politică. America este un ideal, este simbolul reîntemeierii continue care îi permite fiecăruia să o ia de la capăt. Statele Unite reprezintă suportul concret care înmănunchiază idealul mai sus menţionat. Statele Unite sunt o naţiune cu propriile interese, stângăcii şi dorinţe hegemonice. Ne place san e gândim la America cea care a învins comunismul, care oferă ajutoare Lumii a Treia, care produce filme şi maşini dar respingem Statele Unite, forta demonică ce încalcă suveranităţi statatele după propriul plac fără să ţină cont de părerea restului lumii, care a inventat, asupra cărora putem arunca efectele poluării ori cauzele negative ale societăţii de consum după ce ne-am desfătat cu deliciile capitalismului. Oare să se fi americanizat lumea atât de mult încât să nu mai aibă nevoie de Statele Unite?!
Īn altă ordine de idei modelul American (îin orice domeniu) este produsul dospit de o anume societate. A-l exporta şi implementa fără discernământ în alte părţi ale lumii înseamnă a introduce în zona respectivă formă care s-ar putea să nu se acomodeze cu fondul. Expresia “America americanilor” înseamnă şi că America este o creaţie a americanilor şi că numai aceştia o pot mânui cum se cuvine.
Textul acestui articol se încheie aici dar povestea reală merge mai departe ca şi viaţa. Este greu de judecat o natiune complexă căreia unii îi prezic triumful iar alţii succesul dar căreia toti îi urmăresc cu interes viitorul. Poate că pentru naufragiatul care doreşte să imigreze ilegal în America pe o barcă murdară, verdele Statuii Libertăţii să-i trezească fie extazul hipnotic fie dezamăgirea la ceea ce pare a fi rugină. Dar nu este nici una nici cealaltă.