Kitsch-ul, în slow motion!

publicat de parvu.septimius | March 13th, 2010

Cu siguranţă am văzut toţi la un moment dat un film asiatic dublat desincronizat în engleză, o superproducţie hollywoodiană în care Steven Seagal snopeşte în bătaie ca o maşină de cusut sau un film tradus de Margareta Nistor, în care timpul se condensează, înţelesul frazelor devine relativ, iar înjurătura violentă a lui Jean Claude van Damme devine o mângâiere cu o floare pe obrazul scorţos al oponentului. Dar cine merită titlul de cea mai kitschoasă producţie?

Toate aceste producţii abundau în stereotipii şi preconcepţii şi formau un şablon de succes în filmele din anii ’90, care ne-au făcut tranziţia mai uşoară. Ele au venit cu un import masiv de valori americane şi vest europene, care au corupt rapid starea şubredă a societăţii româneşti, proaspăt ieşită de sub bocancul plin de noroi comunist.
Vântul cinematografic a adus cu el atunci multe filme de calitate, producţii uşoare, fără substanţă, dar şi un potop de film kitschoase. Ca în orice alt fel de artă, kitsch-ul în cinematografie ocupă locul său de cinste, fiind cocoţat pe un piedestal aurit, înconjurat de o cunună multicoloră de preconcepţii, idei şi gesturi şi care atentează la integritatea vizuală şi auditivă a privitorului. Şi, astfel, gândindu-mă unde aş putea plasa laurii kitsch-ului, îmi vin în cap trei posibili câştigători: filmele româneşti istorice, care au o oarecare scuză prin prisma timpului când au fost scrise şi produse, cele cu Jim Carrey şi filmele indiene.
Dacă ar fi să nominalizez o scenă câştigătoare (deşi este o decizie extrem de dificilă să alegi numai o scenă) aş alege una i-ar face invidioşi pe justiţiarii din filmele americane. Treaba stă cam aşa, din câte am observat ochiometric: un erou, îmbrăcat cel puţin penibil îşi face intrarea triumfal, pe o motocicletă, în mijlocul unor săteni abuzaţi de un grup de bătăuşi. Salvatorul, care îşi introducerea coborând de pe mijlocul de locomoţie în slow motion, trage din pipa dreptăţii, face ameninţările de rigoare, după care se conversează cu răufăcătorii, aflaţi în mijlocul unui furt organizat de oale. După ce mănâncă din bătaia iniţiatică, eroul îşi pune adidaşii în mişcare şi se pune pe bătut la brute, pe foc automat, acompaniat de un fundal audio cât se poate de înălţător. Nu lipsesc efectele din Matrix, saci zburători, o coregrafie cel puţin îndoielnică şi efecte sonore scoase din butoiul penibilităţii.
Finalul este apoteotic. Răufăcătorii sunt la pământ, bătuţi măr, iar eroul, ovaţionat îşi îndeplineşte ultima dată rolul şi salvează un puştan, prins în ghearele malefice ale unui bătăuş. Dar nu ne asumăm total rolul de critici de film şi vă invităm pe dumneavoastră să ne spuneţi dacă am avut dreptate. Vă dăm şi un link: www.youtube.com/watch?v=7MJpDwJ8sEo&feature=related.
Vizionare (kitschoasă) plăcută!

Publicat în revista Ambition!, www.ambition.ro / blog.ambition.ro