[GROAPA DE GUNOI A POLITICII] MÂNDRIA DE A FI ROMÂN chipurile antiamericanismului

publicat de parvu.septimius | August 9th, 2007

scris de Silviu Petre | petre.silviu@urbanfactor.org

În ultima vreme am fost implicat într-o serie de polemici care au fost etichetate drept antiamericane. Eu însumi am fost acuzat că mă tem prea mult de politica externă a Statelor Unite în lume. Acuzaţia mi-a reînnoit reflecţia asupra fenomenului. Ce înseamnă în realitate a fi antiamerican?! Există vreun barometru al atitudinii faţă de Americanism dotat cu o scală negativă care să măsoare sentimetul anti-American?! Când numele de America a ajuns să înglobeze o plajă atât de largă de înţelesuri precum Lumea Nouă, capitalismul, modernitatea, Occidentul, neoliberalismul te trezeşti în faţă unui hăţiş semantic. Acest substantive propriu a ajuns să se conjuge cu toate ipostazele modurile de punere în discuţie a realităţii politice.

Cu câteva decenii bune în urmă ziaristul Henry Luce vorbea despre “secolul american”. De curând Julia Sweig semna o carte numită “Secolul antiamerican”, în care analiza evoluţia sentimentului American în secolul XX şi sugera diferite soluţii pentru atenuarea intensităţii acestuia. Formulările celor doi autori indică două povârnişuri sprijinite pe acelaşi pisc. Indiferent cu ce tonalitate priveşti fenomenul privirii tale îi este refuzată ignorantă. Vrem nu vrem trebuie să subscriem, măcar acuma la început de mileniu afirmaţiilor lui Bill Clinton şi ale doamnei Albright care considerau SUA o naţiunea indispensabilă pentru mersul omenirii.  Şi acum să ne întoarcem la implicaţiile practice ale tabloului.

Ce înseamnă să fii antiamerican?! Este cam greu să fii American ca locuitor al unei ţări care orbitează în sfera Occidentului şi impărtăşeşti un anumit mod de viaţă- societate de consum întretinută de o economie de piaţă mai mult sau mai puţin eficientă; Internet; aparatură electrocasnică; burse la diferite universităţi, McDonald’s. Până şi Fidel Castro le-a mărturisit unor vizitatori străini cât de impresionat este de Internet şi cum adună zilnic pe o agendă informaţii luate online.  Şi cu toate acestea el continuă să-şi definească identitatea prin opoziţie cu vecinul mai mare de la nord.

Cred că importantă antiamercanismului stă în faptul că acesta, asemeni unei picături de turnesol de poate developa radiografia unei societăţi cu toate straturile sale şi ne poate dezveli la nivel global topografia tuturor societăţilor care trăiesc în societatea planetară a naţiunilor.

Aşa cum cuvântul America se exprimă la mai multe niveluri: politic; social; economic; militar; cultural; retoric tot astfel antiamericanismul are mai multe forme de agregare.

Avem un antiamericanism organizat politic şi/sau militar în ţări unde prezenţă trupelor SUA se prelungeşte după vreun conflict; unul economic care opune firmele americane celor asiatice, să zicem, dar care produce fricţiuni chiar şi între cele două maluri ale Atlanticului sau care, mai nou opune Rusia Occidentului; un altul retoric care cuprinde numărul cel mai mare şi mai eterogen de membri şi la care subscriu cetăţeni americani sau de alte nationalităţi; hippie ori ecologişti ce se împotrivesc globalizării la întrunirile G7 şi care, asemeni unui halou înconjoară toate celălalte forme de ostilitate mai sus mentionate. În interiorul comunităţilor nationale atitudinea diferă deasemenea. Astfel în ţările Europei Centrale avem o paletă largă de atitudini care se întinde de la afinitate sinceră la ostilitatea la fel de sinceră. Toate aceste atitudini tind să corespundă unor categorii socio-economice şi stiluri de viaţă diferite. Avem astfel intelectualii anti-totalitari care văd în proamericanism o chezăşie a progresului liberal; avem politicienii postdecembrişti care din aceleaşi motice cu intelelectualii la care  se adaugă  oportunismul subscriu unei atitudini proatlantice; avem societatea profundă animată de sentimente amestecate ce se termină în ostilitate în cazul bătrânilor care au suferit bombardamentele aliate din ’44 şi care, datorită vârstei se situează în exteriorul unei modernităţi în care modul de viaţă american este cvasi-omniprezent.           

Aleg să consider antiamericanismul drept o expresie a unei balanţe psihologice care operează la nivelul mentalului colectiv. Ce înţeleg prin aceasta?

În lupta pentru întâietate dintre state apariţia unui hegemon este întâmpinată prin două tipuri de comportamente: balansare- statele se unesc pentru a-l contracara pe ambiţios să ralieze, când statele mai mici se aliază acţiunilor acestuia. În condiţiile unipolarităţii şi hegemonismului planetar american comportamentul statelor din fostul bloc comunist cu aspiraţii occidentale printre care şi românia a fost acela de raliere la scopurile Washingtonului.  Balanţa de putere politică este un compromis între adversari care negociază provincii, sfere de influenţă şi pieţe de desfacere. Înţeleg prin balanţă psihologică urmarea la nivelul psihologiei publice a unei amenajări sociale operate de factorul politic în urma unei presiuni exterioare. Aşa cum frustrările cenzurate în public de către un individ se refulează în alte spaţii, tot astfel mentalul colectiv refulează în interiorul socialului ce nu poate exprima prin discrusul oficial. Pe vremea regimului ceauşist dizidenţa era o formă de lubrifia asprimea mecanismului de stat. Astăzi discursul public este implicit sau explicit proamerican. Dar servilismul politici excterne româneşti, nedreptăţile săvârşite de firmele internaţionale în absenta unei opoziţii serioase a mediului de afaceri autohton lasă urme. Şi acestea sunt expulzate în eterul social la nivelul bodegilor ori publicaţiilor marginale fără cotă de audienţă.

Este şi acesta o formă trunchiată de aplicare a doctrinei Sinatra: <mă înclin, mă prefac>, dar nu mai procedăm <în felul nostru>.