EPISODUL VII: ŢARĂ BALCANICĂ, SERVILĂ, CAUT EUROPĂ SĂ MĂ INTEGREZ

Cum este şi de aşteptat, acest articol va analiza, pe scurt, modul în care românii au păşit în 2007, dar mai ales în Uniune. Ceea ce pentru unii este o bucurie totală, pentru alţii reprezintă o mâncare de peşte pedist, care le pică greu la stomac şi pe care nu o pot digera prea uşor. În timp ce Băselul se laudă, în contratimp cu Tăriceanu că el este cel care a adus România în Europa, fiecare dintre aleşii noştri a încercat să se lase marcat de eveniment şi să le arate alegătorilor că datorită lor a ieşit neamul nostru învingător. Au perindat prin faţa ochilor creduli tot felul de reclame, de perspective mai vesele sau mai pesimiste, în funcţie de stindardul politic, asupra ceea ce va deveni ţara noastră după cel de-al doilea moment zero din ultimii 17 ani, iar cei mai talentaţi s-au dat în spectacol prin faţa camerelor de filmat, aducând speranţă în casele celor mai puţin dotaţi intelectuali dintre români.

Interesant de observat sunt câteva aspecte care au marcat sfârşitul de an, dar şi câteva care au fost premergătoare momentului efectiv al integrării. Aşadar, cum în România există două categorii de spoturi pentru campaniile organizate de diferite instituţii sau organizaţii guvernamentale, adică proaste şi foarte proaste, autorităţile relativ competente pe această problemă s-au gândit să lămurească poporul că Dracul european nu e chiar aşa de negru, printr-o serie de spoturi care ar trebui să se găsescă explicaţii pentru transformările mai mult sau mai puţin aşteptate. Obiectiv vorbind, nu pricep rostul conceperii unui spot cu o calitate discutabilă, care să ofere publicului ţintă explicaţii cel puţin hilare. Şi dacă tot am ajuns în sfera publicităţii, iată cum ar putea fi descris acest spot în termeni specifici. Ăla mic şi negru, care respira greu, deoarece căra scrisorile întregului sat în spinare, cu iz de perfecţiune băsesciană şi cunoştiiţe atotcuprinzătoare de factură cetepistă, îi face pe bieţii oameni proşti în faţă, pentru că îşi închid cooperativa sau că vor să trimită Dacia la casat (ceea ce, vorba fie, nu este deloc o idee proastă). Însă partea interesantă vine în momentul în care funcţionarul cu aspect de istoric penegist le dă sfaturi spirituale a la Gigi. „Bă, hahalerelor, uitaţi-vă la televizor, că vă învaţă ăia…” Ideea generală este deci următoarea: se ia una bucată creator de reclame de calitate îndoielnică, se transferă fonduri cu multe zerouri vechi în buzunarul firmei care încheagă o astfel de aberaţie peste noapte, iar privitorul este sfătuit să se uite la televizor, unde se transmite reclama cu pricina.

Au fost făcute efoturi şi mai interesante, însă total lipsite de popularizare şi de popularitate, pe alte căi media. Au curs mii de articole în presă, zeci de ore de reportaje la TV şi la radio, ni s-a repetat la infinit că nu mai avem voie să tăiem porcul neanesteziat. Ca o mică paranteză această idee vine în contextul în care la noi dobitocul se taie fără anestezie. Ştiţi voi care… două mîini, două picioare, cu plăsuţa încărcată de bunătăţi la uşa măcelarului. O asemănare de situaţie izbitoare.

Cine a vrut a priceput, cine nu, intră la fel de român în Europa.

Pe de altă parte, iubitorii de kitschuri au avut alte câteva motive să se bucure de trecerea în anul nou. Televiziunile s-au întrecut în aberaţii, manele şi emisiuni, al căror promo era prezentat încă de la Crăciun. Postul motanului vorbăreţ Felix, care începe cu A şi se termină cu ntena 1, a afişat mândrie de Bănei, scoşi din cutie undeva prin 27-28 decembrie, cel mai probabil, pentru a ne încânta cu vocalize tremurînde. Toate aceste deviaţii genetice vor fi probabil difuzate, ca în fiecare an de altfel, în reluare până îţi vine să le înfigi telecomanda acolo unde nu răsare soarele. Toate acestea spre fericirea mea, pentru că pot scrie acest articol frunzărind reluările, ca pe un sezon din serialul Povestiri din criptă. Şi, în plus, spre fericirea celor cărora le transmitem condoleanţe şi pe care îi sfătuim să-i ceară Moşului la anul niscaiva inteligenţă, bun simţ şi dinţi puternici, ca să crape între ei tone de seminţe. Toate celălalte programe, de la posturi ai mult sau mai puţin serioase, au fost cpii aproximative la indigo şi ne-au demonstrat un singur lucru. Dă-o-n colo de cultură şi de bun simţ, că manele se vinde bine la nemţi şi la engleji, că oricum ei nu pricepe versurile. Cred că ar crăpa ABBA încă odată dacă ar vedea că Happy New Year a fost înlocuit cu tenativele de melodii ale acestor nevertebrate.

PRO TV-ul şi-a dat iar în petec şi a mai tras un cântec pe ritmuri de manea. Ceea ce probabil voia să fie un clip satiric s-a transformat într-o poză de familie, în care tătucii pesedişti îmbrăţisează voinici de alte culori, mai puţin şterse de pe panoplia politică autohtonă. Astfel, au comis sacrilegiul suprem din nou şi au combinat strident Oda Bucuriei, pe ritmuri minoritare, transpunâdu-le pe imaginea afrodisiacă a unor vestigii politice, care se pupă de mama focului, de ţi se scoală suviţa pedistă de pe spinare.

Ca să ajung la o concluzie, vă zic doar că mă bucur că există astfel de oameni, pentru că altfel nu mai exista această revistă şi nici redactorii inteligenţi care scriu la ea. Aşadar, vă mulţumim şi vă mai aşteptăm pe la noi!