CRONICA ELECTRO-BÂRFITORULUI> numărul x

publicat de parvu.septimius | August 9th, 2007

scris de Septimius Pârvu | parvu.septimius@urbanfactor.org

PE ORDINEA DE ZI
cronica electro bârfitorului

AMORUL IDOLILOR

Frunzărind printre programe, am dat peste un film stupid despre un film şi mai stupid. Era ceva de genul „making of Dinasty”. Cine mai ţine minte serialul acela de doi bani, care a înfărbântat sufletele predecesoarelor telenovelistelor de azi. Deşi nu am rezistat mai mult de 10 minute, la un moment dat s-a întâmplat o chestie amuzant de tragică. O baragladină din clanul boieresc american, antiteza ambulantă a Ewingilor, se căsătoreşte cu Prinţul Mihai de… Moldova?!? Vorba unui personaj: kakaia. O fi altă Moldovă sau Basarabia noastră cea rusificată a devenit peste noapte şi regat? Colac peste pupăza regală, un comando de pseudo-mascaţi intră peste invitaţi şi încep să-i împuşte. Clar era altă Moldovă, că prea aveau arme de ultimă generaţie şi uniforme de l-ar face pe Ahmadinejad să- şi dea cu bomba nucleară în cap.


În Japonia a fost întrerupt din motive de cheltuieli inutile un show erotic pentru surdo-muti, copiat după programele canadiene în care o duduie darnică se despuia de textilă pe ritmul vremii. Mă gândesc aşa, în cugetul meu, că poate ar trebui să o lăsăm mai uşurel şi noi cu transmisiile din Parlament, că oricum au aceaşi efect. Poţi să îi înţelegi doar din semne, iar când intri în profunzime, ţi se face măciucă la replicile siliconate darnic cu stropi de ploaie şi fulgere.


Poliţia rusă caută un meteorit de 3 tone, care a dispărut chiar de sub nasul. Cantitate mică, monşer! La noi a dispărut o flotă şi un fond de investiţii de sub nasul unei întregi populaţii.

Tartorului Diaconescu i-au crescut cojones. Spiritul de Caracal a început să dea pe dinafară. De când are maşină de fiţe ca a lui Becali şi vilă ca a lui Sârbu, stresomanul nocturn nu mai are aceeaşi faţă de capsoman, ci se răsteşte la invitaţi, iar persanul de Obor din sufragerie nu mai e călcat de Adibaşii tuturor amăreştenilor. Aş recomanda nişte terapie cu modestie, că, după umila mea părere, a început să creadă că are o televiziune adevărată. Una două o să înceapă să bage filme cu van Damme şi să reediteze emisiunea lui Mircea Radu sub numele “Din adevărata dragoste”.

CRITICA NAŢIUNII IMPURE


Dac
ă Băsescu a sugerat ca româna să se studieze ca limbă străină pentru maghiari, poate ar trebui să învăţăm şi noi ungureşte, să ştim în ce tren să ne urcăm la Sfântu Gheorghe, când suntem în spatele liniilor inamice şi se vorbeşte codat.


La fratele geamăn, telenovelistic al primelor Antene, vedem o emisiune prăfuită, prezentată de un alt geamăn, de pe vremurile bune ale lui Mirciulică, mare cititor şi comentator de ziare. Pe numele lui mitologic, Oreste. Fără să mă încumet să urmăresc emisiunea, am reuşit totuşi să citesc tema. “Teoria conspiraţiei IV: IM Pacepa vorbeşte!” Măi să fie! Şi eu care credeam că e mut. Că de 17 ani se tot chinuie unii şi alţii să-l facă să vorbească prin felurite metode şi tot nu au reuşit. O fi având Oreste sânge de Securist în el, că ăştia nu se destăinuie decât în grup.


Zilele trecute la 1 şi 1, o imagine derajantă. Părintele nostru constituţional în luptă cu mai tânărul şi lucidul Cătălin Avramescu. O figură fantasmagonică şi puţin senilă a lui Iorgovan m-a pus pe gânduri. Oare unde e măreţia PSD-ului de altă dată? Din partid de fripturişti se transformă chiar aşa, într-un sanatoriu, populat de bunicuţe şi de prostănaci? Dacă ar fi văzut Nicu ce a ajuns din căţeii lui de curte, economiseam un glonţ.

Edilii din Bucureşti sunt cei mai cinstiţi din ţară. De ce? Foarte simplu. Au zis că o să cumpere autobuze cu aer condiţionat. Aşa au şi făcut, însă au uitat să menţioneze că este condiţionat de deschiderea uşilor.

Vadim ne ameninţa că dacă vrea muşchiul încordat de electroşocuri, o va aduce în România pe nepoata lui Mussolini. Tot în aceeaşi seara, Bolcaş completa invtaţii pentru stafia lui Ciano, mumia lui Franco şi sânul stâng al Ciociolinei.

comentarii