<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?>
<rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>PEOPLE&#039;S VOICE &#187; Numărul II</title>
	<atom:link href="http://urbanfactor.org/articole/category/numarul-ii/feed/" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>http://urbanfactor.org/articole</link>
	<description>revistă on-line cu atitudine</description>
	<lastBuildDate>Mon, 25 Apr 2011 19:24:40 +0000</lastBuildDate>
	<generator>http://wordpress.org/?v=2.8.2</generator>
	<language>en</language>
	<sy:updatePeriod>hourly</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>1</sy:updateFrequency>
			<item>
		<title>EDITORIAL presa revistei</title>
		<link>http://urbanfactor.org/articole/9-2/</link>
		<comments>http://urbanfactor.org/articole/9-2/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 16 Oct 2006 15:39:37 +0000</pubDate>
		<dc:creator>parvu.septimius</dc:creator>
				<category><![CDATA[Numărul II]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://urbanfactor.org/articole/?p=26</guid>
		<description><![CDATA[scris de Septimius Pârvu &#124; parvu.septimius@urbanfactor.org

Acum că aţi văzut în linii mari ce înseamnă People’s Voice, cred că ar fi timpul să dedicăm editorialul unor evenimente mai importante, care ne-au stresat viaţa în ultima vreme. Cum s-a nimerit să scriu acest articol tocmai de Paşti, între 2 felii de pască, trei pulpane prăjite îndelung la [...]]]></description>
			<content:encoded><![CDATA[<p>scris de <a href="http://urbanfactor.org/redactori/parvu_septimius.html">Septimius Pârvu </a><strong>|</strong> <a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org">parvu.septimius@urbanfactor.org</a><a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org"></a></p>
<p><span id="more-26"></span></p>
<p>Acum că aţi văzut în linii mari ce înseamnă People’s Voice, cred că ar fi timpul să dedicăm<img title="editorial" src="http://www.urbanfactor.org/images/editorial.gif" alt="editorial" align="right" /> editorialul unor evenimente mai importante, care ne-au stresat viaţa în ultima vreme. Cum s-a nimerit să scriu acest articol tocmai de Paşti, între 2 felii de pască, trei pulpane prăjite îndelung la grătar şi 5 pahare de vin, o să analizez ceea ce am văzut, am auzit şi cel mi-a mult, ce m-a nemultuţimit, prin ochii unui slujitor dedicat lui Bachus. Păi, să o luăm, aşadar, pas cu pas.</p>
<p>În afara faptului că un sfert dintre români au ciocnit ouăle tradiţionale de Paşti sub cerul liber şi probabil pe acoperişul casei inundate, un alt sfert s-a întors de la căpşuni din Spania şi, vai, incredibil, au băut şi au mâncat până au căzut sub masă şi s-au trezit pe patul de spital, un sfert, ceaules şi vouă, au produs de pe la alţii din buzunare, iar celălalt sfert, adică oamenii importanţi ai ţării, s-a distrat, ceea ce cu siguranţă nu ne-au dorit şi nouă.<br />
Păi, ia să vedem noi cine, ce a făcut. Matelotul suprem al ţării s-a luat iar la harţă cu secundul incapabil, căruia îi aduce aminte săptămânal că este în funcţie datorită voinţei dumnezeieşti marinăreşti a prezidentului. Pe de altă parte, nici Tăriceanu nu ezită să-i reamintească părintelui său adoptiv că e în funcţie datorită capacităţilor sale profesionale. Vezi să nu!<br />
Tătuca pesedist nu s-a remarcat prin nimic şi colecţionarului de la Cornu nu i-a mai numărat nimeni ouăle, ceva nou în ultimii 16 ani de democraţie originală. Tot pe frontul social-democrat s-au produs schimbări spectaculoase, la centru. Vanghelie, care este, a acaparat singur şi fără ajutorul lui Mitrea, tronul executiv al Bucureştiului, atrăgând pe de o parte nemulţumirea celor care ştiu ce vor de fapt şi care au migrat pe la alte partide sau chiar mai bine pe meleaguri exotice, iar pe de altă parte a primit o mângăiere părintească de la Prostănac, care este mândru de realizările odraslei care a crescut şi s-a îmbogăţit, intelectual desigur, într-un mandat ca alţii în 10. Din acest punct de vedere, are Voiculescu de ce să fie mulţumit, pe partea economică desigur, că toţi reacţionarii dizidenţi pesedişti au călcat pragul umilului său partid, care se măreşte exponenţial cantitativ şi scade şi mai exponenţial calitativ.<br />
Oierul numărul unu al ţării, acompaniat de sfetnicul său credincios, care i-a salvat viaţa politică, asemenea mioriţei din balada omonimă, a mers până pe Muntele Athos cu elicopterul, că nu putea duce cu maşina vreo cruce de 2 metri pe care s-o înfigă pe Olimpul creştinătăţii, că nici Maybachul nu urcă până acolo. Nici măcar împins de vreo patru bodyguarzi sau forţat cu ranga. Oricum, are de ce să fie mândru de evlaviozitatea sa, că doar n-o fi fost noroc chior turul cu Middlesborough. Din nefericire pentru unii, se pare că Doamne, Doamne i-a dat mai mult noroc păcătosului de Copos de Paşti în retur.<br />
Oricum, indiferent de ce s-a întâmplat trebuie să binecuvântăm profesionalismul redactorilor de ştiri şi reporterilor, care după ce arată jumătate din România sub ape, ne prezintă iubirea eternă şi gratuită a bunicuţului iubăreţ şi a nepoţicăi, care din dragoste şi-a schimbat religia. Cred că se roagă la orice Dumnezeu, atâta timp cât are mai mult de 1 milion de parai în cont şi un merţan în garaj. Revenind, s-au dus şi ei la Snagov să ia lumină, că e mai luminoasă decât aia de la biserica din colţ unde se bat babele mai ceva ca van Damme.<br />
Oricum, suntem români şi nu avem ce face. Dacă am avut ghinionul să ne naştem într-o ţară în care unii înoată să ia lumină, adusă cu şalupa probabil, iar alţii merg la slujbă în Dacii de juma de milion de parai, îmbrăcaţi în zdrenţe de 5000 de euroi, avem o singură soluţie. M-am gândit şi l-a „înc-o Revoluţie!”, dar cred că e mai practic să te duci să strângi căpşuni în Spania şi să-ţi iei Audi A6 sau să cerşeşti la fraţii noştri macaronari şi să te întorci în ţară cu accent peninsular, dar cu buzunarul plin.<br />
Şi că mi-am zis păsul, vă las acum şi vă aştept la următorul editorial. Ceaules!</p>
<p><strong>SEPTIMIUS PÂRVU |</strong> <a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org">parvu.septimius@urbanfactor.org</a></p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://urbanfactor.org/articole/9-2/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>EPOPEEA MIORITICĂ ABERANTĂ &#8220;FRUMOASĂ ŢARĂ, PĂCAT DE POPOR&#8221; &gt; episodul II</title>
		<link>http://urbanfactor.org/articole/8-2/</link>
		<comments>http://urbanfactor.org/articole/8-2/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 16 Oct 2006 15:39:23 +0000</pubDate>
		<dc:creator>parvu.septimius</dc:creator>
				<category><![CDATA[Numărul II]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://urbanfactor.org/articole/?p=25</guid>
		<description><![CDATA[scris de Septimius Pârvu &#124; parvu.septimius@urbanfactor.org

EPISODUL II: ARCA (GONFLABILĂ A) LUI NOE


Epopeea mioritică aberantă continuă. Cu şi mai mult tupeu şi aberaţii pe pixel pătrat. Dacă în episodul unu am făcut apologia unei specii mândre după vorbă, după port, de data asta o să insist asupra rasei noastre româneşti, cu suprafaţă cerebrală plată şi obraz [...]]]></description>
			<content:encoded><![CDATA[<p>scris de <a href="http://urbanfactor.org/redactori/parvu_septimius.html">Septimius Pârvu </a><strong>|</strong> <a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org">parvu.septimius@urbanfactor.org</a><a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org"></a></p>
<p><span id="more-25"></span></p>
<p align="center"><strong>EPISODUL II: ARCA (GONFLABILĂ A) LUI NOE<br />
</strong></p>
<p align="center">
<div>Epopeea mioritică aberantă continuă. Cu şi mai mult tupeu şi aberaţii pe pixel pătrat. Dacă<img title="epopeea mioritică" src="http://www.urbanfactor.org/images/epopee.gif" alt="epopeea mioritică" align="right" /> în episodul unu am făcut apologia unei specii mândre după vorbă, după port, de data asta o să insist asupra rasei noastre româneşti, cu suprafaţă cerebrală plată şi obraz scorţos.<br />
Cred că orice altă naţie s-ar întreba ce au făcut rău de i-a lovit inundaţiile, însă în cazul românaşilor noştri este ceva absurd şi nepoliticos să ridici asemenea problemă. Noi pur şi simplu suntem şi prin faptul acesta merităm să ne ia Dunărea casa. Dacă aş fi stat la Dunăre, aş fi preferat să curgă invers, să-mi ia şi mie casa şi să mi-o lase în Austria.<br />
Că să nu pară că înşir vorbe goale şi texte nemotivate, o să vă zic şi vouă de ce sunt aşa de revoltat. Zilele trecute, în plină sesiunea a ştirilor protevisto-pesediste, într-un sat oarecare din Oltenia, se întâmpla un lucru de care noi românii suntem foarte mândri. Pe scurt, să stăm cu palma în locul unde nu răsare soarele şi să-i lăsăm pe alţii să muncească. În timp ce nişte jandarmi umpleau saci cu nisip de zor, populaţia oltenească stătea şi păzea uşa birtului comunal, ca nu cumva să-l ia apa. Aşadar, concluzia logică: „dă-o mă de casă, toarnă ţuică. Om sta şi om aştepta inundaţiile de peste doi ani, că lu’ Săndel i-a adus casa înapoi.”<br />
Judecând după faptul că e o axiomă că oltenii sunt, şi nimic mai mult, nu mai insist. Continuând cu rude cu acelaşi pigment, am fost extrem de intrigat de activităţile de neam rromânesc ale unor traseişti feroviari. Întâmplător mă aflam în expresul de Viena, unde se fură mai mult ca la FNI şi am nimerit în acelaşi compartiment cu doi indivizi, care luaseră calea Ungariei. Simţindu-se ca acasă, în cort, au dat jos textila de pe ei, s-au descălţat, amorţindu-ne simţurile olfactive, au început să spargă seminţe între dinţi pe foc automat şi să joace „încălecatea”. Sincer, având în vedere că nu ştiam ce înseamnă, am vrut să le ofer tot compartimentul pentru a se bucura de intimitate. Însă, din fericire pentru mine şi din păcate pentru ei, probabil, s-au limitat la un joc de cărţi, generic cunoscut în lumea civilizată ca „război”.<br />
Şi ca să ating şi subiectul cu obrazul scorţos şi găunos, piranda mă întreabă la un moment dat într-un limbaj cât se poate de civilizat „Bă, cât e ceasu’?”. Însă aventura continuă&#8230; După ce mă ridic să inhalez aer curat, fără iz de lemne arse şi lipsă de ploaie, că de apă nici cu cred că poate fi vorba, aceeaşi persoană îşi întinde cu dezinvoltură picioarele peste scaunul meu. Şi ăsta a fost semnul că, în limbaj american: „You can keep it!”<br />
Şi chiar vă rog să nu mă acuzaţi de naţionalism, xenofobie şi toate cele, că, nu că nu aţi avea dreptate, dar asemenea comportamente lipsite de cea mai mică urmă de bun simţ şi cei 7 ani de la uşa cortului, mă oripilează şi mă fac să le reproşez părinţilor că m-au făcut rromân.<br />
Un alt personaj că mă împinge către această ipostază este Floriiinnn Călinescu, acel guru al televiziunilor, mai traseist chiar şi decât Gheorghe, care mai nou a intrat sub pielea Avocatului Poporului şi apără toţi hoţii cinstiţi din România, care din întâmplare au fost colegi de clasă. S-a cam îngrăşat chelul microbist în ultima vreme. Coechipierii ştiu de ce!<br />
Că tot veni vorba, am auzit zilele trecute o ştire conform căreia ministrul Vespasiană, adică Hârdău s-a pus pe vânătoare de directori de şcoli comunişti. Oricum, ciudate efecte are legea asta a Lustraţiei, că de când se tot discută de ea, au început să o promoveze chiar şi partidele din opoziţie. Prietenii ştiu de ce! Întrebarea se pune dacă te poţi autodemite. Preşedintele poate să se concedieze singur? Dar vai, ce uituc sunt, foştii căpitani de nave, actuali pedişti, cu funcţia cea mai înaltă în stat sunt excluşi de pe lista neagră.<br />
Ar fi cam ciudat dacă s-ar aplica Legea Lustraţiei. Atunci cine ar mai rămâne în funcţiile de conducere din România&#8230; Că de-abia au găsit comunişti în ’90 să ocupe posturile astea, va fi şi mai greu peste 10 ani să îi caute din nou. Poate vor dispărea şi PSD-ul şi PD-ul până atunci, şi de unde o să mai luăm materie primă?<br />
Cu speranţa că am aberat chiar şi mai mult în episodul de astăzi, vă invit şi pe voi să aberaţi. Că doar sunteţi români, valahi mârlani, locuitori de plai mioritic. Fiţi mândri de calităţile voastre.</div>
<p align="center">
<p><strong>SEPTIMIUS PÂRVU |</strong> <a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org">parvu.septimius@urbanfactor.org</a></p>
<p align="center">
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://urbanfactor.org/articole/8-2/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>CE NE STRESEAZĂ&gt; numărul II</title>
		<link>http://urbanfactor.org/articole/7/</link>
		<comments>http://urbanfactor.org/articole/7/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 16 Oct 2006 15:39:09 +0000</pubDate>
		<dc:creator>parvu.septimius</dc:creator>
				<category><![CDATA[Numărul II]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://urbanfactor.org/articole/?p=24</guid>
		<description><![CDATA[scris de Septimius Pârvu &#124; parvu.septimius@urbanfactor.org 

PE ORDINEA DE ZI

CRITICA NAŢIUNII IMPURE
Maşina noastră de citit gânduri s-a înşelat, din fericire, şi nu a ieşit Eugen Simion din nou preşedinte la înaltul for academic. Ia sa vedem, că poate ne înşelăm că o să iasă Băsescu din nou preşedinte în 2008.
Revâzînd zilele trecute una din cele [...]]]></description>
			<content:encoded><![CDATA[<p>scris de <a href="http://urbanfactor.org/redactori/parvu_septimius.html">Septimius Pârvu </a><strong>|</strong> <a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org">parvu.septimius@urbanfactor.org</a> <a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org"></a></p>
<p><span id="more-24"></span></p>
<div><strong>PE ORDINEA DE ZI<img title="ce ne stresează" src="http://www.urbanfactor.org/images/stres.gif" alt="ce ne stresează" align="right" /></strong></div>
<p><strong><br />
CRITICA NAŢIUNII IMPURE</strong></p>
<p>Maşina noastră de citit gânduri s-a înşelat, din fericire, şi nu a ieşit Eugen Simion din nou preşedinte la înaltul for academic. Ia sa vedem, că poate ne înşelăm că o să iasă Băsescu din nou preşedinte în 2008.</p>
<p>Revâzînd zilele trecute una din cele trei părţi ale seriei „Stăpânul inelelor” mi-a trecut prin cap o idee măreaţă. Parcă am fi pe tărâmurile politichiei româneşti. Micul Hobbit parcă ar fi marinerul nostru şef, popular până şi-n rândul orcilor, pocitania aia mică şi cheală parcă e Tăriceanu, care ba e el, ba nu e el, dar se mai gândeşte între timp. Altceva ce să mai zicem, PNL şi PD parcă sunt humanoizii dezbinaţi şi elfii care încropesc o alianţă doar de binele lor, pe termen scurt, iar după aia iar se bat în săbii. De orci nu mai spunem cine sunt, că poate se supără partidele neparlamentare dependente de asistentele de la Spitalul 9 şi de injurii mioritice la adresa dinamoviştilor ălora de eanţi. Problema se pune cine va arunca în adâncuri inelul Alianţei.</p>
<p>Că tot veni vorba de Gigi, partidul şi-a schimbat de curând denumirea, şi a mai adăugat în coadă particula creştin- democrat. Sunt sigur că e foarte creştin atunci pe stadion când recită toată cartea de rugăciuni şi lista de sfinţi şi de democrat atunci când îi iau la ciomăgeală pe adversari în faţa stadionului. Asta e libertatea cuvânului, dom’le!</p>
<p>Senatoarea Norica Nicolae şi-a dus nepoţica de 30 de ani la o vizită la locul de muncă. Ceea ce este interesant însă, este că ruda mai tânără a votat sub privirile aţintite ale mai multor colegi de breaslă de-ai mătuşii. Problema se pune în felul următor: dacă în neştiinţă de cauză oferea vreun vot opoziţiei pesediste? Îşi dădea mătuşica cu pancarta penelistă în cap. În plus, interogat de jurnalişti, unul dintre cei patru chestori, domnul Păcuraru n-a putut răspunde decât că i-a fost jenă să o ia la întrebări pe aia mică. Tare ruşine trebuie să-şi fie să interpelezi un instrus în Senatul României, mai ales atunci când comite o ilegalitate gravă şi precis scapă cu o simplă atingere de deget subţirel în obrazul de beton armat.</p>
<p>Băsescu al nostru are în sfârşit motive să se simtă la fel de mândru ca şi Kennedy. De ce? Foarte simplu, pentru că şi Elena Udrea s-a simţit ca Marylin Monroe. Prietenii ştiu de ce!</p>
<p><strong><br />
AMORUL IDOLILOR </strong></p>
<p>Irinel Columbeanu a dus-o pe aia mică să-şi cumpere maşină mică la mama Bentley-ului. Eu zic că de banii pe care i-a cheltuit mai bine îi cumpăra un BAC. Că de suma aia, primea un pachet bonus. Şcoala, inspectoratul, ministerul. Oricum dacă îşi ia maşină mai mare ca a lui Gigi, trebuie să fie atent, să nu caute să-i facă vreo altă aroganţă.</p>
<p>Săptămâna aceasta la emisiunea populară cu măscărici, prezentată de Pepe şi din când în când în când de iubita sa cea siliconată şi mahalagioaică s-au întrecut fruntaşii păstratori ai tradiţiilor noastre, care sincer, mă fac să-mi fie ruşine că sunt român şi circari. Sincer, nu ştiu sigur care este diferenţa între ei, că având în vedere că de la spectatori, care sunt papagali, pînă la prezentator, care este un latrino neoaş şi la participanţi care sunt nişte clovni desăvârşiţi nu este mare diferenţă.</p>
<p>La emisiunea cu intenţii bune, dar cu pretenţii artistice zero, prezentată de partenerul macho de viaţă al Andreei Marin, a fost prezent printre alţii, bătăuşul Iftimoaie. Sincer, de la unul care dă toată ziua nu te aştepţi la prea multă cultură, dar cred că merită sincerele noastre felicitări, deoarece i-a depăşit cu mult pe scorţoşii noştri de artişti cu aere de vedete. Felicitări, chiar dacă a pierdut, şi aşteptăm să-l vedem pe Wilmark primind picioare în gură şi karăţi de la un competitor de 2 metri şi 100 de kg.</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://urbanfactor.org/articole/7/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>MEANDRELE EXISTENŢEI filantropica</title>
		<link>http://urbanfactor.org/articole/4-2/</link>
		<comments>http://urbanfactor.org/articole/4-2/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 16 Oct 2006 15:38:30 +0000</pubDate>
		<dc:creator>parvu.septimius</dc:creator>
				<category><![CDATA[Numărul II]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://urbanfactor.org/articole/?p=21</guid>
		<description><![CDATA[scris de Raluca Anghel &#124; anghel.raluca@urbanfactor.org

A fost odată un oraş în care locuitorii se împărţeau în prinţi şi cerşetori. Între aceste două lumi nu existau decât câinii vagabonzi, stă scris pe ecranul negru de la începutul filmului Filantropica.
Lumea subterană: la metrou. Această mini-societate este formată din prinţi care nu sunt deloc prinţi, ci sunt ori [...]]]></description>
			<content:encoded><![CDATA[<p>scris de Raluca Anghel <strong>| </strong><a title="anghel.raluca@urbanfactor.org" href="mailto:anghel.raluca@urbanfactor.org">anghel.raluca</a><a title="anghel.raluca@urbanfactor.org" href="mailto:anghel.raluca@urbanfactor.org">@urbanfactor.org</a></p>
<p><span id="more-21"></span></p>
<p>A fost odată un oraş în care locuitorii se împărţeau în prinţi şi cerşetori. Între aceste două lumi nu existau decât câinii vagabonzi, stă scris pe ecranul negru de la începutul filmului Filantropica.<br />
Lumea subterană: la metrou. Această mini-societate este formată din prinţi care nu sunt deloc prinţi, ci sunt ori viitori, ori începători, ori resemnaţi, şi cerşetori care&#8230; sunt cerşetori. Să-i luăm pe rând. Viitorii- speranţa realizării unei schimbări în ţara asta, preţioasele odrasle. Începătorii- abia ieşiţi de pe băncile facultăţii sau viteji ambiţioşi care încă nu au terminat, dar care doar cu bursa părinţilor nu pot să-şi potolească setea achiziţionării celor necesare, lucrează pe un salariu modest, dar numai bun pentru satisfacerea micilor plăceri ale vieţii, cum ar fi un nou sistem audio Panasoanic, nu orice marcă, că doar ne respectăm- pentru camera de cămin. Resemnaţii- neplăcându-le să piardă vremea cu d-ale cititului, ci mai mult cu d-ale carnavalului, sau neavând posibilităţi financiare de a continua educaţia în învăţământul superior, ajung să aibă un venit din care&#8230; se poate trăi, eventual în Zimbabwe. Şi în sfârşit oamenii străzii/ canalelor, aceste ţestoasele ninja, care spre deosebire de renumitele personaje animate care mi-au invadat copilăria, nu luptă împotriva criminalităţii, ci împotriva sărăciei. Sau poate sună mult prea poetic, dramatic, naiv sau cum vreţi să-i spuneţi.<br />
Poate că formularea corectă este următoarea: aceşti oameni fără casă încearcă să supravieţuiască nu muncind, ci apelând la compasiunea prinţilor pentru a primi pomană. Aşadar prin metrou ceea ce auzim nu sunt doar gândurile noastre proprii şi personale sau huruitul trenului, ci şi faimoasele poezioare care întotdeauna încep cu Oameni buni cu suflet bun&#8230; sau cu Doamnelor şi doamnelor şi continuă în variate feluri, depinzând de dezastrele care au mai avut loc prin ţară.<br />
Filantropica. Ne pune puţin pe gânduri. Fac ei parte dintr-o organizaţie? Să şedem puţin şi să cugetăm. Mai întâi, ce este o organizaţie? Este o entitate socială ghidată de obiective care realizează activităţi structurate şi coordonate şi evoluează într-un mediu extern. Pas cu pas. (1) Entitate socială: este formată din oameni care interacţionează, între ei [multe bip-uri] azi eu stau aici!. (2) Este ghidată de obiective: de a lua de la bogaţi şi a da la săraci, prin metode mârşave (zgârie creierii prin repetarea continuă pe un ton milog a acestor cuvinte magice. Personal, cred că oamenii le dau bani numai ca să-i reducă la tăcere. Metoda clasică, din păcate, este ilegală şi pedepsită cu o vacanţă într-un loc friguros, întunecos. Şi nu vorbim de Ţările Nordice.). (3) Realizează activităţi structurate şi coordonate: fiecare individ al acestei organizaţii îşi exersează talentul pe o anumită linie de metrou. Nu excludem posibilitatea că lucrează pe ture. (4) Evoluează într-un mediu extern: Fugi, măi de aici! [alte foarte multe bipuri] N-am ce să-ţi dau!.<br />
Aşadar, cu o tragere uşoară de păr, acceptăm ipoteza că această familie mare şi fericită care ne îmbogăţeşte existenţa face parte dintr-o organizaţie al cărui public pe care trebuie să-l prindă în plasă suntem noi, restul creaturilor pe două picioare care au deosebita plăcere să circule cu metroul. Ceea ce este interesant este că deşi această organizaţie nu are parte de un feed- back pozitiv din partea publicului, este profitabilă.<br />
Ceea ce lipseşte în acest peisaj şi implicit afectează comunicarea care ar trebui să fie eficientă, bidirecţională şi simetrică este lipsa unui departament solid de PR, care să înveţe publicul să aprecieze aceste talente neînţelese şi să nu mai aibă tendinţa de a se da cu capul de bară, pereţi, sau ce mai găsesc la-ndemână. Cum ar fi posibil acest lucru? Plecăm de la premisa că una dintre nevoile omului care trebuie satisfăcută este aceea de a a-i ajuta pe semeni- nu din bunătatea lor sufletească, ci din speranţa că acest lucru contribuie la cumpărarea unui loc în Rai. Gigi ştie de ce. Dar motivul este un mic detaliu insignifiant. Dar ca să dea din bogăţia lui regească, el trebuie să fie convins că face o investiţie bună:<br />
„Lumea subterană (la metrou): un amalgam de a variate activităţi. Cenaclu de poezie. Circ. Muzică. Poveşti de adormit copiii: drame.”<br />
În rolurile principale: artişti anonimi.<br />
Anunţ: se caută specialist în relaţii publice pentru Organizaţia „Filantropica”. URGENT! (că nu mai este loc de cucuie). Salariu atractiv, rugăm seriozitate!</p>
<div align="right"><strong>RALUCA ANGHEL | </strong><a title="anghel.raluca@urbanfactor.org" href="mailto:anghel.raluca@urbanfactor.org">anghel.raluca</a><a title="anghel.raluca@urbanfactor.org" href="mailto:anghel.raluca@urbanfactor.org">@urbanfactor.org</a><a title="v" href="mailto:moldoveanu.dragos@urbanfactor.org" /></div>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://urbanfactor.org/articole/4-2/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>TEORIA CHIBRITULUI SAU DESPRE CUM MERGE TREABA LA ROMÂNI „T”-urile mele sau despre un text care nu trebuia scris</title>
		<link>http://urbanfactor.org/articole/3/</link>
		<comments>http://urbanfactor.org/articole/3/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 16 Oct 2006 15:38:19 +0000</pubDate>
		<dc:creator>parvu.septimius</dc:creator>
				<category><![CDATA[Numărul II]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://urbanfactor.org/articole/?p=20</guid>
		<description><![CDATA[scris de Dragoş Moldoveanu &#124; moldoveanu.dragos@urbanfactor.org

A fost odată un oraş în care locuitorii se împărţeau în prinţi şi cerşetori. Între aceste două lumi nu existau decât câinii vagabonzi, stă scris pe ecranul negru de la începutul filmului Filantropica.
Lumea subterană: la metrou. Această mini-societate este formată din prinţi care nu sunt deloc prinţi, ci sunt ori [...]]]></description>
			<content:encoded><![CDATA[<p>scris de <a title="dragos.moldoveanu" href="http://urbanfactor.org/redactori/moldoveanu_dragos.html">Dragoş Moldoveanu</a> <strong>| </strong><a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org">moldoveanu.dragos@urbanfactor.org</a><a title="v" href="mailto:moldoveanu.dragos@urbanfactor.org"></a></p>
<p><span id="more-20"></span></p>
<p>A fost odată un oraş în care locuitorii se împărţeau în prinţi şi cerşetori. Între aceste două lumi nu existau decât câinii vagabonzi, stă scris pe ecranul negru de la începutul filmului Filantropica.<br />
Lumea subterană: la metrou. Această mini-societate este formată din prinţi care nu sunt deloc prinţi, ci sunt ori viitori, ori începători, ori resemnaţi, şi cerşetori care&#8230; sunt cerşetori. Să-i luăm pe rând. Viitorii- speranţa realizării unei schimbări în ţara asta, preţioasele odrasle. Începătorii- abia ieşiţi de pe băncile facultăţii sau viteji ambiţioşi care încă nu au terminat, dar care doar cu bursa părinţilor nu pot să-şi potolească setea achiziţionării celor necesare, lucrează pe un salariu modest, dar numai bun pentru satisfacerea micilor plăceri ale vieţii, cum ar fi un nou sistem audio Panasoanic, nu orice marcă, că doar ne respectăm- pentru camera de cămin. Resemnaţii- neplăcându-le să piardă vremea cu d-ale cititului, ci mai mult cu d-ale carnavalului, sau neavând posibilităţi financiare de a continua educaţia în învăţământul superior, ajung să aibă un venit din care&#8230; se poate trăi, eventual în Zimbabwe. Şi în sfârşit oamenii străzii/ canalelor, aceste ţestoasele ninja, care spre deosebire de renumitele personaje animate care mi-au invadat copilăria, nu luptă împotriva criminalităţii, ci împotriva sărăciei. Sau poate sună mult prea poetic, dramatic, naiv sau cum vreţi să-i spuneţi.<br />
Poate că formularea corectă este următoarea: aceşti oameni fără casă încearcă să supravieţuiască nu muncind, ci apelând la compasiunea prinţilor pentru a primi pomană. Aşadar prin metrou ceea ce auzim nu sunt doar gândurile noastre proprii şi personale sau huruitul trenului, ci şi faimoasele poezioare care întotdeauna încep cu Oameni buni cu suflet bun&#8230; sau cu Doamnelor şi doamnelor şi continuă în variate feluri, depinzând de dezastrele care au mai avut loc prin ţară.<br />
Filantropica. Ne pune puţin pe gânduri. Fac ei parte dintr-o organizaţie? Să şedem puţin şi să cugetăm. Mai întâi, ce este o organizaţie? Este o entitate socială ghidată de obiective care realizează activităţi structurate şi coordonate şi evoluează într-un mediu extern. Pas cu pas. (1) Entitate socială: este formată din oameni care interacţionează, între ei [multe bip-uri] azi eu stau aici!. (2) Este ghidată de obiective: de a lua de la bogaţi şi a da la săraci, prin metode mârşave (zgârie creierii prin repetarea continuă pe un ton milog a acestor cuvinte magice. Personal, cred că oamenii le dau bani numai ca să-i reducă la tăcere. Metoda clasică, din păcate, este ilegală şi pedepsită cu o vacanţă într-un loc friguros, întunecos. Şi nu vorbim de Ţările Nordice.). (3) Realizează activităţi structurate şi coordonate: fiecare individ al acestei organizaţii îşi exersează talentul pe o anumită linie de metrou. Nu excludem posibilitatea că lucrează pe ture. (4) Evoluează într-un mediu extern: Fugi, măi de aici! [alte foarte multe bipuri] N-am ce să-ţi dau!.<br />
Aşadar, cu o tragere uşoară de păr, acceptăm ipoteza că această familie mare şi fericită care ne îmbogăţeşte existenţa face parte dintr-o organizaţie al cărui public pe care trebuie să-l prindă în plasă suntem noi, restul creaturilor pe două picioare care au deosebita plăcere să circule cu metroul. Ceea ce este interesant este că deşi această organizaţie nu are parte de un feed- back pozitiv din partea publicului, este profitabilă.<br />
Ceea ce lipseşte în acest peisaj şi implicit afectează comunicarea care ar trebui să fie eficientă, bidirecţională şi simetrică este lipsa unui departament solid de PR, care să înveţe publicul să aprecieze aceste talente neînţelese şi să nu mai aibă tendinţa de a se da cu capul de bară, pereţi, sau ce mai găsesc la-ndemână. Cum ar fi posibil acest lucru? Plecăm de la premisa că una dintre nevoile omului care trebuie satisfăcută este aceea de a a-i ajuta pe semeni- nu din bunătatea lor sufletească, ci din speranţa că acest lucru contribuie la cumpărarea unui loc în Rai. Gigi ştie de ce. Dar motivul este un mic detaliu insignifiant. Dar ca� să dea din bogăţia lui regească, el trebuie să fie convins că face o investiţie bună:<br />
„Lumea subterană (la� metrou): un amalgam de a variate activităţi. Cenaclu de poezie. Circ. Muzică. Poveşti de adormit copiii: drame.”<br />
În rolurile principale: artişti anonimi.<br />
Anunţ: se caută specialist în relaţii publice pentru Organizaţia „Filantropica”. URGENT! (că nu mai este loc de cucuie). Salariu atractiv, rugăm seriozitate!</p>
<p><strong>DRAGOŞ MOLDOVEANU | </strong><a title="v" href="mailto:moldoveanu.dragos@urbanfactor.org">moldoveanu.dragos@urbanfactor.org</a></p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://urbanfactor.org/articole/3/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>CLUBUL IUBITORILOR DE PLAYBACK PREZINTĂ: pluguşorul manelist</title>
		<link>http://urbanfactor.org/articole/2-2/</link>
		<comments>http://urbanfactor.org/articole/2-2/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 16 Oct 2006 15:38:07 +0000</pubDate>
		<dc:creator>parvu.septimius</dc:creator>
				<category><![CDATA[Numărul II]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://urbanfactor.org/articole/?p=19</guid>
		<description><![CDATA[scris de Septimius Pârvu / Iulian Stoian &#124; parvu.septimius@urbanfactor.org; stoian.iulian@urbanfactor.org

Cei care mai au o urmă de bun simţ şi de demnitate sunt rugaţi să nu citească acest material. Deşi suntem în mijlocul verii iată o reminescenţă apatică de proto-cultură, care ne invadează neuronul fără deosebire de anotimp.
CLUBUL IUBITORILOR DE PLAYBACK PREZINTĂ
pluguşorul manelist
Aho, aho, copii si [...]]]></description>
			<content:encoded><![CDATA[<p>scris de Septimius Pârvu / Iulian Stoian <strong>|</strong> <a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org">parvu.septimius@urbanfactor.org</a>; <a title="stoian.iulian@urbanfactor.org" href="mailto:stoian.iulian@urbanfactor.org">stoian.iulian@urbanfactor.org</a><br />
<span id="more-19"></span></p>
<p>Cei care mai au o urmă de bun simţ şi de demnitate sunt rugaţi să nu citească acest material. Deşi suntem în mijlocul verii iată o reminescenţă apatică de proto-cultură, care ne invadează neuronul fără deosebire de anotimp.</p>
<div align="center"><strong>CLUBUL IUBITORILOR DE PLAYBACK PREZINTĂ</p>
<p>pluguşorul manelist</strong></p>
<p>Aho, aho, copii si frati,<br />
Ia stati, bă, şi m-ascultaţi<br />
Să vă zică eu ceva<br />
Pe o rima de manea.<br />
Au viaţa mea!<br />
Anu’ nou iar a venit,<br />
Cu maneaua am pornit!<br />
Patru zile, patru nopti<br />
Le asculţi de numai poţi.<br />
Şi Copilu’ a crescut,<br />
Bengos tare s-a făcut<br />
Minuni noi a înfăptuit,<br />
Numele şi l-a-nnoit!<br />
Chiar şi Costi-i fericit<br />
C-a primit şi el un hit<br />
Şi s-a dat pe muzici noi<br />
Şparlite de la ciocoi.<br />
Ia băgaţi voi, băi flăcăi,<br />
Să moară duşmanii mei<br />
Că eu-s mai ciumeg ca ei&#8230;<br />
Şi mi-am luat şi frigider<br />
Ca să-mi ţin Salamu-n el!<br />
Şi să nu uităm de Guţă<br />
Ăl cu botu de maimuţă<br />
Că le zice la băieţi<br />
Mamă, „Ce frumoasă eşti!”<br />
Apoi vine Ciofu-n spate<br />
Care le &#8230; face pe toate!<br />
Ziceţi voi acum băieţi<br />
Până nu cădeti de beţi!<br />
Iată vine cu tractoru‘<br />
Şi Florin Fermecătoru’,<br />
Iar din spate cu Merţanu’<br />
Meşteru‘ Sorin Puştanu’!<br />
Iar acum în încheiere&#8230;<br />
Daţi mai tare la manele!</p></div>
<div align="right"><strong>SEPTIMIUS PÂRVU &#038; IULIAN STOIAN |</strong> <a title="parvu.septimius@urbanfactor.org" href="mailto:parvu.septimius@urbanfactor.org">parvu.septimius@urbanfactor.org</a>; <a title="stoian.iulian@urbanfactor.org" href="mailto:stoian.iulian@urbanfactor.org">stoian.iulian@urbanfactor.org</a></div>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://urbanfactor.org/articole/2-2/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>SUNTEM CEEA CE NU SUNTEM cruciada la români</title>
		<link>http://urbanfactor.org/articole/1/</link>
		<comments>http://urbanfactor.org/articole/1/#comments</comments>
		<pubDate>Mon, 16 Oct 2006 15:37:49 +0000</pubDate>
		<dc:creator>parvu.septimius</dc:creator>
				<category><![CDATA[Numărul II]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://urbanfactor.org/articole/?p=17</guid>
		<description><![CDATA[scris de Silviu Petre &#124; petre.silviu@urbanfactor.org

Decesul recent al unui militar român în Irak a fost de natura sa reamintească opiniei publice autohtone rolul pe care România îl joacă pe arena internaţională. România nu mai este demult doar un simplu martor al evenimentelor de pe marea arena, ci un spectator activ. Preferam acest termen celui de [...]]]></description>
			<content:encoded><![CDATA[<p>scris de <a href="http://urbanfactor.org/redactori/petre_silviu.html">Silviu Petre</a> <strong>|</strong> <a title="petre.silviu@urbanfactor.org" href="mailto:petre.silviu@urbanfactor.org">petre.silviu@urbanfactor.org</a><a title="silviu.petre@urbanfactor.org" href="mailto:silviu.petre@urbanfactor.org" /></p>
<p><span id="more-17"></span></p>
<p>Decesul recent al unui militar român în Irak a fost de natura sa reamintească opiniei publice autohtone rolul pe care România îl joacă pe arena internaţională. România nu mai este demult doar un simplu martor al evenimentelor de pe marea arena, ci un spectator activ. Preferam acest termen celui de actor sau protagonist ĩntrucât aceste definiţii sunt rezervate marilor puteri, celor care dau tonul şi nu micilor entităti angajate în acţiuni desfăşurate sub masca sau pretextul multilateralităţii.<br />
Moartea caporalului Valeriu Bogdan Hâncu ne-a arătat că pe agenda atenţiei noastre nu se află înscrise numai culisele din Parlament, lupta anti-corupţie şi ostilitatea naturii. Alături de problemele din spaţiul privat al naţiunii suntem obligaţi să dăm socoteala şi concernului celorlalte state care participă la scrierea istoriei recente.<br />
Căderea regimului comunist şi a Cortinei de Fier a orientat diplomaţia românească post-decembristă spre structurile euro-atlantice, care erau în principal două: NATO şi Uniunea Europeană. Occidentul era mirajul nostru în deşert, miraj care promitea a fi o oază de prosperitate şi securitate. Poate nu atât un loc spaţial,� cât unul psihologic în care puteam proiecta visele noastre individuale cele mai ĩndrăzneţe şi care oferea totodată o evadare din prezentul cenuşiu. Integrarea ĩn Blocul Nord Atlantic a reuşit, mai avem momentul 2007.<br />
Îmi amintesc de tombola organizată de postul PRO TV în 1997. Pentru a câştiga un premiu fabulos participanţii erau nevoiţi să cumpere un cupon pe care, alături de datele personale să-şi exprime părerea faţă de integrarea în NATO. Mai mult sau mai puţin constient fervoarea de a intra în NATO era dorinţa de a scăpa de Ivan şi de a ne ĩntovarăşi cu Tom şi cu John. Schimbăm o tovărăşie cu alta.<br />
Oare câţi români erau conştienţi la acel moment de sarcinile cerute de apartenenţa la un asemenea bloc-politico-militar? Statutul de membru NATO este diferit de cel al unui club select de golf. Ar fi exagerat să întrebăm dacă oameni erau conştienţi de pericolele care decurgeau din noul nostru angajament şi de preţul în vieţi pe care, potenţial trebuia să ĩl plătească România. Exagerat, întrucât pericolul sovietic era trecut odată cu Războiul Rece, iar accederea la statutul de membru NATO crea perspectiva formării unei armate de profesionişti pe locul sistemului de ĩnrolare aflat în declin continuu.<br />
Globalizarea căpăta însă noi dimensiuni pentru România după 11 septembrie. Permeabilizarea societăţii româneşti la capitalul străin presupune şi interacţiunea cu alte culturi si mentalităti intre care, un procent deloc neglijabil revine cetăţenilor aduşi de fluxurile de migratori din Orientul Mijlociu. În curând România va trebui să ia în considerare tot mai mult nevoile minorităţii musulmane de la noi, aşsa cum s-a întâmplat în Franţa sau Germania. Asta ar trebui să ne puna serios pe gânduri mai devreme sau mai târziu.<br />
O altă întrebare, cu mult mai puţin exagerată este următoarea: era conştientă diplomaţia românească de faptul că îi va fi solicitată capacitatea de a folosi un registru lingvistic dublă dublu- o limbă pentru a comunica în interiorul NATO şi o euro-limbă, după expresia lui� Henry Kissinger pentru a� negocia cu Uniunea Europeană? Aceasta întrucât am fost obligaţi să constatăm fisuri în monolit. Acestea erau prezente nu numai în interiorul Blocului de la Varşovia, ci şi în cazul aliaţilor de pe cele două maluri ale Atlanticului. Din perspectiva noastră nu existau asperităţi. Vedeam un tablou în ulei şi uitam că era vorba de un colaj la origine. NATO fusese creat pentru a concretiza un proiect de securitate ce ralia civilizaţia ţărilor vest europene devastate de război sub scutul nuclear american. Refacerea statelor europene şi aprofundarea structurilor comunitare a dus la creşterea disensiunilor în interiorul frăţiei. Neputinţa noastră de a sesiza acest aspect ne-a făcut să persistăm într-o ploconire perenă faţă de Washington. Palma diplomatică pe care delegaţia preşedintelui Băsescu a primit-o în Franţa a fost mai mult decât evidentă.<br />
Pierderile de vieţi omeneşti în răpiri sau în atentate teoriste, precum cel de la Madrid sau cel din metroul londonez au indus ţărilor europene o atitudine sceptică sau chiar refractara faţă de mentinerea trupelor lor în Irak alaturi de cele anglo-americane.<br />
În schimb, guvernul Tariceanu şi-a reafirmat angajamentul faţa de Cauză. Cu riscul de a folosi retorica din manualele comuniste care vedea o continuitate de netăgăduit de la Burebista la Partidul Comunist nu se poate sa nu observăm un atribut secular al diplomaţiei practicate de români de-a lungul timpului- propensiunea către cruciadă.<br />
Mihai Viteazu se raliază din proprie iniţiativă la Liga Sfântă, Ion Antonescu acorda sprijin necondiţionat, fără un tratat scris Germaniei în războiul răsăritean pentru a întoarce armele împotriva foştilor aliaţi şi a fi răsplatită cu cizma sovieitică. Toate cruciadele la care am participat s-au dovedit a fi luptele altora. Răsplata noastră a fost suferinţa, martiriul şi despăgubirea impusă de învingători. Unei ţări mici (România, în ciuda unor statistici este o ţara mică în comparaţie cu marile puteri, poate chiar prea mică pentru veleităţile unora din conducatorii ei) i se impune drept condiţie a supravieţuirii o politică de compromis originată într-o atitudine sceptică faţă de orice potenţial aliat. În marea strategie, toate eroismele noastre conteazp prea puţin. Supravieţuirea cere un demers acrobatic de eschivare a oricărui angajament total.<br />
Revenim la situaţia actuală. Chiar dacă nu se poate vorbi de o relaţie care presupune alegeri disjunctive (ori-ori) între cele două maluri ale râului Atlantic. schimbarea kalimerei într-un viitor nu foarte îndepărtat s-ar putea profila la orizont. În ierarhia agendei noastre integrarea în structurile comunităţii de la Strasbourg şi Bruxelles se afla pe primul loc. Războiul dus de americani în Orientul Mijlociu seamănă cu zgândarirea unui cuib de viespi. Roiul odată pornit nu va mai fi dezactivat cu usurinţă. Ceea ce ar trebui luat în considerare este un altfel de 23 august- nu o insurectie militară, ci o derobare treptată de la un angajament care s-ar putea dovedi, nu foarte târziu, funest.</p>
<div align="right"><strong>SILVIU PETRE |</strong> <a title="silviu.petre@urbanfactor.org" href="mailto:silviu.petre@urbanfactor.org">silviu.petre@urbanfactor.org</a></div>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://urbanfactor.org/articole/1/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
	</channel>
</rss>

