Viena

Austria se deosebeşte, ca primă observaţie, de România prin structura federală. Constituţia Federală stabileşte că oraşele mari, printre care şi Viena, trebuie să aibă 3 instituţii obligatorii: Consiliul Municipal, instituţia reprezentativă aleasă de cetăţeni, consiliul (Senatul) ales de cel municipal şi primarul.

Prin Statutul (Constituţia) Vienei, se identifică punctual rolul fiecăreia dintre aceste trei instituţii. Consiliul Municipal, compus din 100 de membri şi ales pe 5 ani, are rolul de a reprezenta interesele cetăţenilor, de a alege primarul, viceprimarii şi consilierii din Senat, de a adopta bugetul şi de a lua deciziile majore. De asemenea, îi poate interpela pe primar sau pe consilierii executivi.
Senatul este prezidat de către primar şi este compus din cel puţin 9 şi cel mult 15 membri. Este format din membri cu funcţii executive, dar şi din consilieri fără portofoliu. Instituţia este responsabilă de revizuirea anumitor probleme municipale, înainte de intrarea acestora în dezbaterea Consiliului Municipal şi de rezolvarea celor administrative majore.

Primarul nu face parte din Consiliul Municipal, dar poate fi revocat din funcţie de membrii acestuia. În schimb, prezidează şedinţele Senatului şi are atribuţii federale, fiind guvernator al Provinciei Viena. În anumite condiţii, poate anula deciziile luate de cele două consilii.

Din punct de vedere administrativ-teritorial, capitala austriacă este compusă din 23 de districte (Bezirke), conduse de primari, aleşi de către consiliul de district, compus din persoane alese democratic. Primarii au rolul de a reprezenta districtul şi de a-l susţine pe primarul Vienei în activitatea sa. Municipalitatea poate încredinţa misiuni de interes local districtelor, oferind fondurile necesare pentru implementarea acestora. Pe de altă parte, districtul plăteşte pentru prestarea unor servicii publice (curăţenia, spre exemplu) gestionate de către administraţia Vienei.

Preşedintele districtului are dreptul de a lua atitudine faţă de deciziile municipalităţii. Există şi procedura de audiere, prin care primarii pot fi consultaţi cu privire la proiecte semnificative, fără obligaţia din partea consiliului de a aproba cerinţele materiale ale districtelor. Respectând principiul descentralizării, administaţia centrală a Vienei trebuie să anunţe organele de conducere a districtului cu privire la planurile de administrare, astfel încât la cererea districtului să se poată modifica lista de priorităţi.

Londra

Următorul exemplu aduce în discuţie o problemă sensibilă a zonei metropolitane. Londra extinsă, Greater London, s-a constituit în 1965 prin London Government Act (1963) şi este entitatea care cuprinde atât Londra, cât şi localităţile înconjurătoare. În prezent este compusă din Londra propriu-zisă şi cele 32 de subdiviziuni (boroughs) plus The Corporation of London, care gestionează centrul financiar – the city.

Fără a urmări toată povestea creării entităţii administrative, vom urma firul de dezvoltare a structurii administrative care guvernează astăzi peste aproape 7 milioane de cetăţeni. Prin intermediul Greater London Authority Act 1999, au fost definitivate cele trei instituţii principale care guvernează Londra – Greater London Authority (Autoritatea), respectiv London Assembly (Adunarea) şi primarul, care, spre deosebire de cazul vienez, este ales direct.

Autoritatea însumează un corp stabil, apolitic, de aproximativ 600 de funcţionari. Adunarea este formată din 25 de membri – 11 reprezintă capitala, iar 14 sunt aleşi în circumscripţii – care au rolul de a supraveghea activitatea primarului şi de a investiga probleme semnificative. Membrii Adunării pot supraveghea cheltuirea banilor publici şi chiar amenda bugetul propus de primar.
Rolul primarului este de a dezvolta politici pe domenii precum transportul, dezvoltarea economică, sănătatea, cultura, spaţiul locativ sau mediul. Are atribuţii largi în ceea ce priveşte bugetele Autorităţii Londoneze şi ale instituţiilor conexe – Poliţia Metropolitană, Agenţia de Dezvoltare, Pompierii şi Autoritatea de Transport.

Din punct de vedere administrativ şi teritorial, există 33 de diviziuni (boroughs), conduse, în cele mai multe dintre cazuri, de câte un consiliu, responsabil pentru administrarea şi livrarea serviciilor publice – spaţiu locativ, curăţenie şi educaţie. Scopul lor este de a-l susţine pe primar în implementarea strategiei sale pe termen lung. Consiliile sunt alese pe un mandat de patru ani, de către cetăţenii din zona respectivă şi au un primar, în cele mai multe cazuri onorific, ales de către consilieri. Consilierii, care sunt plătiţi, au rolul de a decide asupra politicilor publice. Pe lângă consilieri pot exista cabinete, conduse de lider (leader), care se ocupă de trasarea politicilor necesare dezvoltării comunităţii şi pot avea atribuţii executive şi comisii de examinare a performanţei administrative.

Budapesta

Capitala maghiară are un sistem dual, cu o administraţie generală şi 23 de administraţii locale. Adunarea generală (consiliul) şi primarul sunt aleşi prin vot direct, iar viceprimarii sunt selectaţi din cadrul Adunării, la propunerea primarului.

Budapesta este împărţită în 23 de districte. Fiecare dintre aceste districte are propriul sistem de guvernare, administrat de primari aleşi şi structuri reprezentative, şi are dreptul de a emite decrete locale, în acord cu reglementările Adunării. Nu există regim de subordonare între consiliul general şi cele districtuale. Diferenţa esenţială între ele este că cele districtuale au în grijă probleme locale, pe când cel general are ca scop rezolvarea celor generale sau care privesc mai multe districte.

Relaţiile dintre cele două paliere sunt clarificate prin intermediul Legii guvernării locale. Reprezentanţii districtelor pot participa la şedinţele consiliului general şi pot înainta moţiuni. De asemenea, pot solicita informaţii oficialilor centrali despre probleme referitoare la districtul din care provin.

Concluzii

Am adunat, deci, sub aceeaşi cupolă trei modele de guvernare diferită – cel englez, unul complex şi cu tradiţie, cel austriac, marcat de rigoare, şi cel maghiar, unul asemănător cu cel româ­nesc. Fără a ne pronunţa asupra celui mai bun, mai frumos sau eficient, admitem că cel mai bun mod de a găsi răspunsul pentru propria Capitală stă în observarea experienţei altora. Şi, cum am avut o Constituţie şi un sistem administrativ inspirat din Vest, de ce nu am avea şi o Lege a Capitalei? //

* * *

Abordare unitară

Legea Bucureştiului vizează, după cum se precizează în expunerea de motive a proiectului, asigurarea unei abordări unitare şi revitalizante pentru Capitală, prin menţinerea numărului actual de sectoare, dar prin modificarea structurii instituţionale. Instituţia primarilor de sector va fi eliminată din joc şi va fi introdus un buget consolidat pe Capitală, care va fi distribuit de către Consiliul Local şi gestionat de către viceprimari.

Structura instituţională

Autorităţile care ar guverna Bucureştiul sunt Consiliul Local (rol deliberativ) şi primarul, respectiv viceprimarii sectoarelor (executivul). Consiliul Local ar avea un număr de 84 de membri, aleşi prin scrutin uninominal, sistem care deschide posibilitatea de candidatură pentru independenţi. Viceprimarii vor fi aleşi din rândul consilierilor locali şi vor reprezenta sectorul în care se află colegiul uninominal de unde provin.

Articol aparut in Revista 22, 19 aprilie 2011

În periplul nostru prin paginile îngălbenite ale ziarului am mai dat peste câteva reclame și anunțuri. Una dintre reclame mi-a trezit oarecare nostalgii. Sunt sigur că o să trezească și celor care își amintesc guma Turbo sau Eugenia. Am revăzut în mai multe dintre numere reclama la napolitanele Koukouroukou. În aceeași măsură mi-a trezit amintiri plăcute și nostalgii un anunț regăsit între paginile ziarului. Anunțul suna ceva de genul „Ciocolată AFRICANA alune întregi preț excepțional”.
În rest, am mai aflat că pentru un satelit american dispărut s-a cerut răscumpărare de 20 de miliarde în monedă marțiană, că “le-am tras-o la meserie în frunte cu Ilie” (la fotbal, bineînțeles), că trei țărani au violat o domnișoară în curtea sectorului zootehnic și că o actriță irlandeză a rămas șocată că un român a pipăit-o pe dos. Paginile vechi mai deslușesc și firul epic al scandalului legat de ministrul culturii, Petre Sălcudeanu, care fiind în chiloți și în stare de ebrietate, a încercat să se întrețină cu o angajată. Rezultatul a fost una bucată lovitură de la soțul nervos. Tot la capitolul necunoscute sunt meandrele concretului, am aflat că Ion Iliescu, președinte și celebru pe atunci va trebui să vorbească în franceză la chermezele oficiale. Reprezentativă este o fotografie de-a demnitarului, sub care scrie cu voce tare: “Ion Iliescu vorbind în franceză”.
Nici fetele rele și dezbrăcate nu lipsesc din peisaj. Alfăm că inginerul electronist Alexandru Onu, un stimabil pensionar i-a cerut mâna Sensibilei Adriana, în urma unui articol anterior, în care gingașa domnișoară se declara un fan înfocat al motocicletelor cu ataș.
După cum ați văzut, kitsch-ul jurnalistic nu constă neapărat în titluri scrise multicolor sau fotografii care ocupă jumătate de pagină, pentru că aceste elemente le găsiți în mică măsură în paginile povestite mai devreme. Am arătat o față mult mai sumbră a fenomenului, kitsch-ul de idei, care pângărește mult mai pregnant tabloidele și nu numai prin invenții și povești care sfidează bunul simț și logica.

Publicat în revista Ambition!, www.ambition.ro / blog.ambition.ro

Când te uiţi în oala cu delicatase politice a vecinului, te întrebi ce au făcut germanii de s-au pricopsit cu Angela Merkel sau englezii că au avut o Margaret Thatcher. Revenind la propria bucătărie ne uităm cu ce sunt preparate bucatele din propria ogradă.

Cu siguranţă sarea şi piperul s-au dus pe Elena Udrea, care a evoluat de la soţie anonimă de afacerist mai puţin anonim la mult râvnitul post de prim ministru. Elegantă în stil, simplă la vorbă şi nu tocmai subtilă la fapte, stimata doamnă blondă a reuşit să surclaseze mulţi dintre bărbaţii bine cu care a concurat şi să îşi instaleze silueta pe un scaun confortabil în fruntea unui minister.

Versiunea sa mai fragedă, dar la fel de hotărâtă, Elena Băsescu a reuşit din prima să capteze atenţia electoratului românesc prin calităţile excelente pe care le deţine. O să vă informăm care sunt acestea când o să le aflăm şi noi. În altă ordine de idei, este una dintre fetele bune din politică, june desăvârşit, care a reuşit pe forţe proprii să devină europarlamentar şi să ne reprezinte cu mândrie, cu voce tare şi răspicată la Parlament.

O doamnă a politicii româneşti, care are multe în cap, mai ales datorită frizurii ostile este Anca Constantinescu (scuzaţi cacofonia iar!). O femeie cu mult caracter, care l-a înfruntat cu tărie, hotărâre şi un pahar de apă pe omul ce a plecat din politică cu bideul în spate, Marius Marinescu, doamna deputat este ardeiul iute din bucătărie. În rest, anonimat plăcut!

O altă doamnă bine este Mioara Mantale, pe care s-ar putea să o cunoaşteţi mai bine din pauzele publicitare ale meciurilor de fotbal, şi anume din reclamele cu săpun cu nume de pasăre. Dacă doamna Mantale, fostul prefect al unui Bucureşti înţepenit în mocirlă, maşini parcate pe trotuar şi construcţii kitschoase ilegale reprezintă şofranul politicii româneşti, trebuie să ne gândim şi la condimentele care făceau supa bunicii gustoasă. Şi aşa ne vin în cap Leonida Lari, propulsată în Parlament de voturile îngerilor cu care se întreţine, Miţura Arghezi sau Irina Loghin, spirite culturale de aproximativă cultură.

Deşi sunt atât de diferite, precum condimentele din cămară, fetele sau doamnele bune ale politicii româneşti au ceva în comun: le place să iasă în evidenţă. Fie că sunt soţii de aproape preşedinţi, fie miniştri, trubaduri politici, fie că plimbă ostil o geantă de firmă, fie că provoacă încăierări cu purtătorii de pantaloni şi cravată, fie dau un tun, fie dezvăluie vreo relaţie amoroasă, reprezentantele sexului slab stau mereu tare pe poziţie. Şi acest lucru ne bucură, pentru că ele sunt piperul, busuiocul, ardeiul iute sau boiaua care ne fac viaţa mai dulce sau mai picantă. Să trăiţi fetelor!

Publicat în revista Ambition!, www.ambition.ro / blog.ambition.ro

Toate aceste producţii abundau în stereotipii şi preconcepţii şi formau un şablon de succes în filmele din anii ’90, care ne-au făcut tranziţia mai uşoară. Ele au venit cu un import masiv de valori americane şi vest europene, care au corupt rapid starea şubredă a societăţii româneşti, proaspăt ieşită de sub bocancul plin de noroi comunist.
Vântul cinematografic a adus cu el atunci multe filme de calitate, producţii uşoare, fără substanţă, dar şi un potop de film kitschoase. Ca în orice alt fel de artă, kitsch-ul în cinematografie ocupă locul său de cinste, fiind cocoţat pe un piedestal aurit, înconjurat de o cunună multicoloră de preconcepţii, idei şi gesturi şi care atentează la integritatea vizuală şi auditivă a privitorului. Şi, astfel, gândindu-mă unde aş putea plasa laurii kitsch-ului, îmi vin în cap trei posibili câştigători: filmele româneşti istorice, care au o oarecare scuză prin prisma timpului când au fost scrise şi produse, cele cu Jim Carrey şi filmele indiene.
Dacă ar fi să nominalizez o scenă câştigătoare (deşi este o decizie extrem de dificilă să alegi numai o scenă) aş alege una i-ar face invidioşi pe justiţiarii din filmele americane. Treaba stă cam aşa, din câte am observat ochiometric: un erou, îmbrăcat cel puţin penibil îşi face intrarea triumfal, pe o motocicletă, în mijlocul unor săteni abuzaţi de un grup de bătăuşi. Salvatorul, care îşi introducerea coborând de pe mijlocul de locomoţie în slow motion, trage din pipa dreptăţii, face ameninţările de rigoare, după care se conversează cu răufăcătorii, aflaţi în mijlocul unui furt organizat de oale. După ce mănâncă din bătaia iniţiatică, eroul îşi pune adidaşii în mişcare şi se pune pe bătut la brute, pe foc automat, acompaniat de un fundal audio cât se poate de înălţător. Nu lipsesc efectele din Matrix, saci zburători, o coregrafie cel puţin îndoielnică şi efecte sonore scoase din butoiul penibilităţii.
Finalul este apoteotic. Răufăcătorii sunt la pământ, bătuţi măr, iar eroul, ovaţionat îşi îndeplineşte ultima dată rolul şi salvează un puştan, prins în ghearele malefice ale unui bătăuş. Dar nu ne asumăm total rolul de critici de film şi vă invităm pe dumneavoastră să ne spuneţi dacă am avut dreptate. Vă dăm şi un link: www.youtube.com/watch?v=7MJpDwJ8sEo&feature=related.
Vizionare (kitschoasă) plăcută!

Publicat în revista Ambition!, www.ambition.ro / blog.ambition.ro

Rock your body rock, Punk!
Primele sunete pierdute în eter se disting încă de la intrarea în Parcul Carol. Apropierea de Arenele Romane îţi creează o stare de nelinişte. Acordurile electrizante devin tot mai puternice. Emoţiile cresc şi se strecoară timid printre fascicolele multicolore de lumină. Neliniştea sporeşte, fumul pluteşte în aer, iar vibraţiile puternice îţi invadează şi îţi cuceresc simţurile. Devii paralizat şi priveşti neputincios cum începi să te ridici pe ritmul tot mai alert. Sari necontrolat, fără a te putea opri. Şi continui, continui până la răsăritul soarelui. Pleci hipnotizat, cu simţurile confiscate şi cu bătăi alerte în sânge. Nervii rămân întinşi la maximum şi încă îţi creează nelinişte după o săptămână. În minte îţi umblă un singur gând… Rock your body rock, Punk!
Pe scurt, acesta este efectul unui concert Ferry Corsten, care l-ar fi convins probabil şi pe Mozart să renunţe la clavecin şi să pună mâna pe platane. Ceea ce trebuie remarcat la unul dintre cei mai buni artişti din muzica electronică este nu numai modestia exemplară, calităţile tehnice excelente, ci ascensiunea fulminantă şi drumul parcurs pentru îndeplinirea visurilor.

Put your hands up for the Star traveller!
Fiind unul dintre creatorii genului trance, pe care şi-a pus puternic amprenta cu influenţe techno şi electro, Ferry Corsten şi-a început cariera spălând maşini şi vânzând casete mixate vecinilor din cartier, pentru a-şi cumpăra instrumente. Interesul pentru muzică s-a conturat după ce a ascultat emisiunile transmise de un post radio olandez, fapt ce l-a determinat să petreacă foarte mult timp potrivind bucăţi de bandă sub forma unor mixuri. Primul mix l-a produs la vârsta de 15 ani şi a început să producă în 1991. Până la sfârşitul deceniului Ferry Corsten înfiinţase o casă de producţie, primise titlul de „Producătorul anului” şi monopolizase primele locuri ale topurilor muzicale mondiale. Setea de viaţă şi pasiunea artistului s-au întrupat într-un număr impresionat de albume, de producţii originale şi de remixuri, produse sub un infinit de nume, al cărui şir este greu de urmărit.
În ultimii cinci ani a fost votat între primele zece locuri ale DJ Mag Top 100, cel mai prestigios clasament de profil, fapt care demonstrează că a-ţi îndeplini un vis ţine de cei trei P: pasiune, perseverenţă şi profesionalism.