Epopeea mioritică aberantă continuă. Cu şi mai mult tupeu şi aberaţii pe pixel pătrat. Dacă în episodul unu am făcut apologia unei specii mândre după vorbă, după port, de data asta o să insist asupra rasei noastre româneşti, cu suprafaţă cerebrală plată şi obraz scorţos.
Cred că orice altă naţie s-ar întreba ce au făcut rău de i-a lovit inundaţiile, însă în cazul românaşilor noştri este ceva absurd şi nepoliticos să ridici asemenea problemă. Noi pur şi simplu suntem şi prin faptul acesta merităm să ne ia Dunărea casa. Dacă aş fi stat la Dunăre, aş fi preferat să curgă invers, să-mi ia şi mie casa şi să mi-o lase în Austria.
Că să nu pară că înşir vorbe goale şi texte nemotivate, o să vă zic şi vouă de ce sunt aşa de revoltat. Zilele trecute, în plină sesiunea a ştirilor protevisto-pesediste, într-un sat oarecare din Oltenia, se întâmpla un lucru de care noi românii suntem foarte mândri. Pe scurt, să stăm cu palma în locul unde nu răsare soarele şi să-i lăsăm pe alţii să muncească. În timp ce nişte jandarmi umpleau saci cu nisip de zor, populaţia oltenească stătea şi păzea uşa birtului comunal, ca nu cumva să-l ia apa. Aşadar, concluzia logică: „dă-o mă de casă, toarnă ţuică. Om sta şi om aştepta inundaţiile de peste doi ani, că lu’ Săndel i-a adus casa înapoi.”
Judecând după faptul că e o axiomă că oltenii sunt, şi nimic mai mult, nu mai insist. Continuând cu rude cu acelaşi pigment, am fost extrem de intrigat de activităţile de neam rromânesc ale unor traseişti feroviari. Întâmplător mă aflam în expresul de Viena, unde se fură mai mult ca la FNI şi am nimerit în acelaşi compartiment cu doi indivizi, care luaseră calea Ungariei. Simţindu-se ca acasă, în cort, au dat jos textila de pe ei, s-au descălţat, amorţindu-ne simţurile olfactive, au început să spargă seminţe între dinţi pe foc automat şi să joace „încălecatea”. Sincer, având în vedere că nu ştiam ce înseamnă, am vrut să le ofer tot compartimentul pentru a se bucura de intimitate. Însă, din fericire pentru mine şi din păcate pentru ei, probabil, s-au limitat la un joc de cărţi, generic cunoscut în lumea civilizată ca „război”.
Şi ca să ating şi subiectul cu obrazul scorţos şi găunos, piranda mă întreabă la un moment dat într-un limbaj cât se poate de civilizat „Bă, cât e ceasu’?”. Însă aventura continuă… După ce mă ridic să inhalez aer curat, fără iz de lemne arse şi lipsă de ploaie, că de apă nici cu cred că poate fi vorba, aceeaşi persoană îşi întinde cu dezinvoltură picioarele peste scaunul meu. Şi ăsta a fost semnul că, în limbaj american: „You can keep it!”
Şi chiar vă rog să nu mă acuzaţi de naţionalism, xenofobie şi toate cele, că, nu că nu aţi avea dreptate, dar asemenea comportamente lipsite de cea mai mică urmă de bun simţ şi cei 7 ani de la uşa cortului, mă oripilează şi mă fac să le reproşez părinţilor că m-au făcut rromân.
Un alt personaj că mă împinge către această ipostază este Floriiinnn Călinescu, acel guru al televiziunilor, mai traseist chiar şi decât Gheorghe, care mai nou a intrat sub pielea Avocatului Poporului şi apără toţi hoţii cinstiţi din România, care din întâmplare au fost colegi de clasă. S-a cam îngrăşat chelul microbist în ultima vreme. Coechipierii ştiu de ce!
Că tot veni vorba, am auzit zilele trecute o ştire conform căreia ministrul Vespasiană, adică Hârdău s-a pus pe vânătoare de directori de şcoli comunişti. Oricum, ciudate efecte are legea asta a Lustraţiei, că de când se tot discută de ea, au început să o promoveze chiar şi partidele din opoziţie. Prietenii ştiu de ce! Întrebarea se pune dacă te poţi autodemite. Preşedintele poate să se concedieze singur? Dar vai, ce uituc sunt, foştii căpitani de nave, actuali pedişti, cu funcţia cea mai înaltă în stat sunt excluşi de pe lista neagră.
Ar fi cam ciudat dacă s-ar aplica Legea Lustraţiei. Atunci cine ar mai rămâne în funcţiile de conducere din România… Că de-abia au găsit comunişti în ’90 să ocupe posturile astea, va fi şi mai greu peste 10 ani să îi caute din nou. Poate vor dispărea şi PSD-ul şi PD-ul până atunci, şi de unde o să mai luăm materie primă?
Cu speranţa că am aberat chiar şi mai mult în episodul de astăzi, vă invit şi pe voi să aberaţi. Că doar sunteţi români, valahi mârlani, locuitori de plai mioritic. Fiţi mândri de calităţile voastre.