MEANDRELE EXISTENŢEI exhaustivitatea existenţială sau îndărătnicia epidemică

publicat de parvu.septimius | October 16th, 2006

scris de Iulian Stoian | stoian.iulian@urbanfactor.org

ÃŽntr-o cetate platoniciană, fiecare individ ar avea un rol bine stabilit, vital pentru buna funcÅ£ionare a organismului social, politic, economic. ÃŽn istorie s-a încercat, în repetate rânduri, atingerea anumitor standarde de perfecÅ£iune prin trasarea unor coduri – generic vorbind – ce, respectate cu stricteÅ£e, promiteau ®mbunătăţirea considerabilă, deÅŸi curăţarea ar fi un termen mult mai potrivit, a structurii în discuÅ£ie. Un singur lucru de subliniat, o singura concluzie de tras! Nu le voi numi, ci le voi sugera.
Deloc imprevizibil faptul că Platon a considerat că unica persoană aptă şi îndreptăţită să guverneze cetatea sa imaginară ar fi nimeni altul decât filozoful. Argumente are câteva, unul subînţeles şi chiar la botul calului – el însuşi se identifica cu breasla metafizicienilor, dar să nu îl acuzăm de imparţialitate fără să-i dăm şansa de a se apăra! Alte motivaţii care îi aparţin susţin că poetul prin natura operelor sale corupe publicul, care nu e capabil de judecată asupra a ceea ce e bine şi ce e rău. Cu alte cuvinte, bunul nostru Platon favoriza cenzura şi era părtinitor în ceea ce priveşte abilitatea filozofului de a o aplica. Dacă tot veni vorba, parcă sună şi izbitor de poetic, Platon – Pruteanu. Sfatul său gratuit pentru poeţi, îl şi putem deduce: schimbaţi-vă meseria, cetatea mea e loc exclusivist!
O altă minte remarcabilă care a făcut un pas în plus, dornică de a-şi pune planul în aplicare şi care şi-a asigurat prin aceasta locul veşnic în cărţile de istorie, horror, în sălile de cinema şi muzeele elitiste – arianul Hitler. A decis că trebuie să înlăture din rândul comunităţii acei indivizi care nu îndeplineau standardele înscrise pe lista sa, o listă destul de comună de altfel, asemănătoare cu cea de sărbători, ca bătutul covoarelor, ştersul prafului, aspiratul, ocuparea Poloniei, anihilarea evreilor şi ţiganilor.
Ceea ce mă aduce la ordinea de zi: de ce nu, componenÅ£a pe cadre sociale, etnice, religioase, a populaÅ£iei României ÅŸi modul în care indivizii din aceste mai mult sau mai puÅ£in diferite structuri interacÅ£ionează ÅŸi se agreează (sau nu) reciproc. Nu îmi propun cine ÅŸtie ce studiu exhaustiv, ci contrar – o banală impresie pe care o dobândeÅŸti involuntar din presă, din comportamentul, ochii ÅŸi raÅ£iunea concetăţenilor. Suntem diferiÅ£i ÅŸi asta e sigur, nici un contra-argument aici; cât de indulgenÅ£i ÅŸi de receptivi faţă de ceea ce nu ne reprezintă, faţă de valorile pe care nu le înÅ£elegem ÅŸi pe care le negăm, faţă de stiluri de viaţă improprii, diferite, rămâne de văzut.
Într-un secol al globalizării şi al mobilităţii crescânde, capacitatea noastră de adaptare la non-eu şi de acceptare a acestuia lasă de dorit. Efecte vizibile şi (sper) semnale de alarmă: mersul pe stradă impune convenţia tacită de a evita contactul vizual cu ceilalţi trecători, repezeala cu care atribuim etichete, uşurinţa cu care judecăm acţiunile şi alegerile altora, tendinţa de a evita pe oricine care pare defavorizat în vreun fel, fie el financiar, educaţional sau în ceea ce priveşte sănătatea.
ReprezentanÅ£ilor clasei politice le este dificil să se pună în postura omului de rând. Accidentele – deocamdată rutiere – care se soldează cu victime au curs lanÅ£; nesurprinzător: nu ÅŸi tartorii vinovaÅ£i. Nici nu e nevoie de mai mult. Acest singur exemplu e suficient pentru a demonstra cam cât atârnă în balanţă prestigiul de care se bucură omul de rând în ochii celor ce muncesc pe rupte în folosul ţării. Ce alt motiv i-ar îndreptăţi să se reculeagă ziua în amiaza mare în tronul parlamentar? Săraci, cinstiÅ£i, imuni în faÅ£a bunului simÅ£ ÅŸi datori umanităţii să scape de deÅŸeurile umane care nu sunt demne de spaÅ£iul lor valah perfect. AceÅŸtia sunt aleÅŸii noÅŸtri.
Concluzia o trage fiecare singur, însă articolului meu trebuie să-i ataşez ceva, ca de final. Promisiunea mi-o respect şi nu voi numi concluzia, ci vă voi oferi în schimb premisele: Planton i-a înlăturat din cadrul cetăţii sale perfecte pe poeţi, romanii au adoptat o măsură mai puţin radicală prin încercarea lor de a integra populaţiile barbare în sistemul lor mai mult sau mai puţin civilizat de legi, Hitler a pus mâna pe mătură şi pe făraş, iar mulţi dintre noi te privesc cu ură. Oare ce ar putea să însemne toate astea?