TEORIA CHIBRITULUI SAU DESPRE CUM MERGE TREABA LA ROMÂNI „T”-urile mele sau despre un text care nu trebuia scris

publicat de parvu.septimius | October 16th, 2006

scris de Dragoş Moldoveanu | moldoveanu.dragos@urbanfactor.org

A fost odată un oraş în care locuitorii se împărţeau în prinţi şi cerşetori. Între aceste două lumi nu existau decât câinii vagabonzi, stă scris pe ecranul negru de la începutul filmului Filantropica.
Lumea subterană: la metrou. Această mini-societate este formată din prinţi care nu sunt deloc prinţi, ci sunt ori viitori, ori începători, ori resemnaţi, şi cerşetori care… sunt cerşetori. Să-i luăm pe rând. Viitorii- speranţa realizării unei schimbări în ţara asta, preţioasele odrasle. Începătorii- abia ieşiţi de pe băncile facultăţii sau viteji ambiţioşi care încă nu au terminat, dar care doar cu bursa părinţilor nu pot să-şi potolească setea achiziţionării celor necesare, lucrează pe un salariu modest, dar numai bun pentru satisfacerea micilor plăceri ale vieţii, cum ar fi un nou sistem audio Panasoanic, nu orice marcă, că doar ne respectăm- pentru camera de cămin. Resemnaţii- neplăcându-le să piardă vremea cu d-ale cititului, ci mai mult cu d-ale carnavalului, sau neavând posibilităţi financiare de a continua educaţia în învăţământul superior, ajung să aibă un venit din care… se poate trăi, eventual în Zimbabwe. Şi în sfârşit oamenii străzii/ canalelor, aceste ţestoasele ninja, care spre deosebire de renumitele personaje animate care mi-au invadat copilăria, nu luptă împotriva criminalităţii, ci împotriva sărăciei. Sau poate sună mult prea poetic, dramatic, naiv sau cum vreţi să-i spuneţi.
Poate că formularea corectă este următoarea: aceşti oameni fără casă încearcă să supravieţuiască nu muncind, ci apelând la compasiunea prinţilor pentru a primi pomană. Aşadar prin metrou ceea ce auzim nu sunt doar gândurile noastre proprii şi personale sau huruitul trenului, ci şi faimoasele poezioare care întotdeauna încep cu Oameni buni cu suflet bun… sau cu Doamnelor şi doamnelor şi continuă în variate feluri, depinzând de dezastrele care au mai avut loc prin ţară.
Filantropica. Ne pune puţin pe gânduri. Fac ei parte dintr-o organizaţie? Să şedem puţin şi să cugetăm. Mai întâi, ce este o organizaţie? Este o entitate socială ghidată de obiective care realizează activităţi structurate şi coordonate şi evoluează într-un mediu extern. Pas cu pas. (1) Entitate socială: este formată din oameni care interacţionează, între ei [multe bip-uri] azi eu stau aici!. (2) Este ghidată de obiective: de a lua de la bogaţi şi a da la săraci, prin metode mârşave (zgârie creierii prin repetarea continuă pe un ton milog a acestor cuvinte magice. Personal, cred că oamenii le dau bani numai ca să-i reducă la tăcere. Metoda clasică, din păcate, este ilegală şi pedepsită cu o vacanţă într-un loc friguros, întunecos. Şi nu vorbim de Ţările Nordice.). (3) Realizează activităţi structurate şi coordonate: fiecare individ al acestei organizaţii îşi exersează talentul pe o anumită linie de metrou. Nu excludem posibilitatea că lucrează pe ture. (4) Evoluează într-un mediu extern: Fugi, măi de aici! [alte foarte multe bipuri] N-am ce să-ţi dau!.
Aşadar, cu o tragere uşoară de păr, acceptăm ipoteza că această familie mare şi fericită care ne îmbogăţeşte existenţa face parte dintr-o organizaţie al cărui public pe care trebuie să-l prindă în plasă suntem noi, restul creaturilor pe două picioare care au deosebita plăcere să circule cu metroul. Ceea ce este interesant este că deşi această organizaţie nu are parte de un feed- back pozitiv din partea publicului, este profitabilă.
Ceea ce lipseşte în acest peisaj şi implicit afectează comunicarea care ar trebui să fie eficientă, bidirecţională şi simetrică este lipsa unui departament solid de PR, care să înveţe publicul să aprecieze aceste talente neînţelese şi să nu mai aibă tendinţa de a se da cu capul de bară, pereţi, sau ce mai găsesc la-ndemână. Cum ar fi posibil acest lucru? Plecăm de la premisa că una dintre nevoile omului care trebuie satisfăcută este aceea de a a-i ajuta pe semeni- nu din bunătatea lor sufletească, ci din speranţa că acest lucru contribuie la cumpărarea unui loc în Rai. Gigi ştie de ce. Dar motivul este un mic detaliu insignifiant. Dar ca� să dea din bogăţia lui regească, el trebuie să fie convins că face o investiţie bună:
„Lumea subterană (la� metrou): un amalgam de a variate activităţi. Cenaclu de poezie. Circ. Muzică. Poveşti de adormit copiii: drame.”
În rolurile principale: artişti anonimi.
Anunţ: se caută specialist în relaţii publice pentru Organizaţia „Filantropica”. URGENT! (că nu mai este loc de cucuie). Salariu atractiv, rugăm seriozitate!

DRAGOŞ MOLDOVEANU | moldoveanu.dragos@urbanfactor.org