2006, vara pe la finele lui iulie… din micuţa Românie, preşedintele Băsescu pleca în delegaţie spre prietenul W. Bush. Toate bune şi frumoase la momentul plecării în eterna şi mereu fascinanta România; dacă anul trecut trei sferturi din ţară cunoştea la propriu sentimentul de a deveni mici Veneţii la propriu, mai nou românii se confruntă cu alt *inaminic* de soi, canicula, ţara extremelor ce mai colo şi-ncoace, şefii serviciilor secrete iscălesc cereri de demisie, pesemne descumpăniţi de abilitatea lui Omar Haissam, teroristul care a regizat răpirea din Serai (pardon, din Bagdad). Personajul cu pricina, acest agent 007, care fentează vigilenţa agenţilor mioritici, se strecoară dibaci, fuge spectaculos, cum altfel din ţară, conform unor surse din anturajul evadatului, taman la bordul unui vas cu berbecuţi, destinaţie Siria (l-o fi apucat dorul de pământurile natale!!) Ce tare!
Revenim, căci între timp, România, implicit Servicile Secrete au mai anihilat un terorist balcanic, şi anume un cetăţean cu profunde simpatii pentru cauza Jihadului, care înarmat cu o butelie şi un mobil, ameninţa siguranţa naţională. Românul e inventiv, dar acum pe mine mă macină un gând, nu cumva e o conspiraţie? Nu cumva e ceva suspect cu acele angrenaje care transportă butelii, cu o butelie nu se face de o detonare cu rating, dar cu vreo 100?! Români atenţie la butelii!
Înapoi la preşedintele Băsescu. A ajuns întreg şi sănătos la Washington, a dat mâna cu W. Bush, se pornesc camerele de filmat şi ce se auzi… preşedintele Bush confuzează rău, îl confundă pe preşedintele Băsescu, his friend cu primul ministru. Cum e posibil? Tocmai Bush să-l confunde pe prietenul său Băsescu, preşedinte cu Born to be wild Tăriceanu, acest rebel cu sau fără cauză al şoselor, prim ministru cu juma de normă? Se mai întâmplă, căci preşedintele Băsescu e doar unul dintre zecile de feţe diplomatice care au parte de întâmpinare la Casa Albă, o mai uita şi Bush cu cine are de a face pe moment… e şi el om. Se trece peste momentul confuz de diplomatic printr-un râs sănătos. Credeaţi că aici se termină totul? Nici pomeneală! Preşedintele Băsescu îşi găseşte timp printre vizitele pe la Camera de Comerţ a Statelor Unite şi discursuri pentru soluţionarea cazului Teo Peter, să-şi amintească şi de obligaţiile faţă de NATO. Ei de parcă am uitat! Românii au obligaţii (cică ne bate gândul să ne băgăm şi prin Liban- ne chinuie talentul rău- o fi de la căldură), SUA&co – mai puţine obligaţii.
Nu ştiu de ce, dar mă întorc spre Evul Mediu şi la relaţia senior-vasal. România vasalul, bineînţeles- Parcă îl şi văd pe preşedintele Bush cum îl mângâie pe creştetul pleşuv pe Traian Băsescu şi îl felicită: Good boy!. Îmi aduc aminte de o promisiune, o bază pe la Kogălniceanu, dar deh americanii au plecat după o vară petrecută la malul Mării Negre şi nici vorbă de vreo bază. Ba mai nou baza se mută cu tot cu personal american în Bulgaria… nu mai înteleg nimic! N-am avut noi celebrul curcubeu de s-a emoţionat mister Bush?! Asta e! Noi cu obligaţiile, ei cu promisiunile, rezultatul: Dumnezeu cu mila. Preşedintele Băsescu îşi ia good bye, de la friendul W. Bush şi se întoarce înapoi acasă, în România, leşinată de căldură. Poate vor veni şi americanii…. poate vor veni şi ploile.