MEANDRELE EXISTENŢEI lungul drum al Războinicului către Lumină

publicat de parvu.septimius | October 16th, 2006

scris de Ioana Popescu | popescu.ioana@urbanfactor.org

Era cea pe care toţi o consideram ciudată, nu se încadra în tiparele de clică ale unui liceu tipic bucureştean. Dacă chiulea se ducea la cinematecă , nu fuma , dar se zvonea că a băut absint. Şoca prin aparenţa fizică şi stilul vestimentar mai mult decât gaşca de drăguţe înţolite după ultimele găselniţe mondene. Purta ochelari cu lentile groase, avea părul vopsit în galben/portocaliu şi îşi mai făcuse şi un piercing la sprânceana stângă. Nu mă feream de ea, dar nici nu prea găseam să avem multe în comun. Într-o zi de luni, când prăznuiam pe vremea aceea ora de literatură universală, venise şi ea . Era o prezenţă destul de rară pe la ore. Se aşezase în bancă, îşi scoase o carte şi începu să citească cărţulia estul de subţire. Nu ştiu de ce, dar mă făcu curioasă. În pauză, după ce-mi ticluisem un dialog în cap, am întrebat-o până la urmă ce citeşte. La fel de sec mi-a răspuns: Alchimistul de Paulo Coelho. Povestea asta se petrecea prin iarna lui 2002, iar cărţulia cu pricina, încă nu devenise cartea de căpătâi atât a florăreselor cât şi a would-be-politicians.

Care e rostul acestei introduceri? Colega de atunci, actualmente studentă la Scenografie, nu citea chiar orice best-seller filozofic aruncat mulţimii în căutare de cunoaştere. Trei ani după acest episod, aveam să mă trezesc în faţa unei imagini rupte pentru câteva secunde de realitate. George a.k.a Gigi Becali, patron de echipă de fotbal şi aspirant politician, făcea un fel de analiză pseudo-personală la ce a înţeles dumnealui din frământările metafizice ale lui Coelho. Omul se identifica nici mai mult nici mai puţin cu imaginea Războinicului Luminii. Adicătelea, el luptăor, după cum se autointitula şi echivalent mioritic al unei pleiade de voievozi, împăraţi, regi, eroi ai istoriei, se identifică cu personajul simbol în cauză!? Ce-i rău cu asta? Omul a citit cartea şi asta a putut înţelege, absolut nimeni nu cred că a avut impresia că domnul Becali va deveni instantaneu un Perpessicius, şi va purcede la o analiză minuţioasă a operei coelhoniene. Dar războinicul cu pricina a trântit pe final de analiză o perlă, un citat personal de inspiraţie becaliană, pe coperta interioară a cărţii; Facăse voia Domnului! (greşeala de gramatică aparţine lui George Becali).

Nu ştiu cum, dar mai ales de ce, dar George Becali devine periculos de rapid lider de opinie, etalon de purtare managerială şi guru spiritual. Vina nu-i aparţine doar lui Gigi, cât şi televiziunilor care prezintă pe post de ştire senzaţională activităţile, frământările şi declaraţiile sus numitului. Dacă e să fie circ, să fie ,şi la oră de prime-time. Astă vară, când România era înecată la propriu, Becali a dat semnalul reconstrucţiilor. A venit cu Maybach-ul, într-unul din satele demolate şi, susţinut de un show mediatic tipic, a dat startul la reconstrucţii.

Creştinul din străfundurile spirituale becaliene, e o prezenţă constantă. Gigi Becali se roagă prin biserici, fie ele la maglavit sau Belgia, sfinţeşte, pune temelii de lăcaşe de cult. Se prezintă la birou, încadrat de icoane cât geamul, agaţă de sediul partidului personal, Noua Generaţie, un crucifix, dotare personală. Politica, societatea în gândirea becaliană gravitează în jurul noţiunilor biblice, orice e din voia Domnului sau lucrarea Necuratului, zone gri nu se regăsesc în acest tip de separare.

Mai nou, Gigi Becali a mizat şi a câştigat pe cartea numită Steaua. Succesele de pe terenul de fotbal s-au concretizat prin sporirea prezenţei domniei sale la televizor, şi a cotei de popularitate, via Ultra Steaua. Jucătorii stelişti, pe lângă talentele la ora actuală de excepţie de pe teren, au primit şi titlul de războinici ai Măriei sale, un statut aparte, de luptători şi figuri mesianico-martirice. Un exemplu grăitor îl reprezintă prestaţia lui Rădoi & Victoraş Iacob, teoreticieni ai doctrinei; supărare când îmi vine, rup cămaşa de pe mine, mai nou dau cun pumnul în vitrine. Replica lui Becali asupra incidentului; Martiri! Sfântul sânge al lui Rădoi! Adică nu avem de a face cu orice fel de echipă, ci cu echipa Steaua-Becali, binecuvântată de forţe spirituale supreme, megalomania patronului pogorându-se şi peste ceata sa de ostaşi, Becali blagoslovindu-i şi pe jucători cu asemănări eroice; Steaua are jucători aidoma lui Spartacus, Attila, Hannibal!! Mă întreb ce manual de istorie studiază sau a studiat Gigi, căci se pare că nu i-a scăpat nici un personaj istoric, purtător de ecranizare hollywoodiană.

Concluzii de final. Mă întorc la Coelho. Personal nu am trecut de Alchimistul, şi nici nu mi-a produs o schimbare profundă a spiritului. O carte bunicică care se lecturează uşor într-o noapte. Nici colega mea din liceu n-a zăbovit prea mult asupra acestei cărţi. Dar ceea ce diferă între ea şi Becali este ce s-a înţeles din lecturare, iar aici diferenţe sunt considerabile. Războinicul din Pipera, comună devenită peste noapte, reşedinţă de scaun, se îndreaptă acum spre Lumină. Nu, nu, nu a dat colţul. Ferească Sfântul! Lumina o reprezintă Champions Legue, unde Steaua s-a calificat în sunet de Scooter Maria, imn ce a dat naştere şi la creaţii originale din taberele războinice din Liga 1 (vezi Rapid şi minunatul distih; Ţăranii din România/Fredonează Scooter Maria). Stop, interviul live pe fundal de alegeri pentru grupe. Aşezat pe un scaun tapiţat în piele, Becali zâmbeşte. Sorţii conform intuiţiei sale de războinic încercat de timp şi lupte, i-au adus în faţă inamici de soi; Real Madrid, Lyon şi Dinamo Kiev (sâc, nici în grupe nu scapă de Dinamo, Diavolul domne’!). Să vedem ce Tapae, ce Maraton, Salamina şi Gaugamela va întrevedea Războinicul Luminii. Forţa fie cu el! Restul e tăcere… tâp,tâp,tâp,tărără, tâp,tâp… Maria, I like it loud!