POVESTIRI DIN COMUNA PRIMITIVĂ> capitolul I

publicat de parvu.septimius | October 16th, 2006

scris de Sabin Coroian | coroian.sabin@urbanfactor.org

Cerul era de un albastru-rozaliu. Printre razele soarelui, ce mângâiau liniştea sumbră a câmpiilor comunale, se zărea o siluetă de femeie aflată în travaliu. Singură şi posomorâtă, fără vreun ajutor de la mai marii tribului Manifestului Roşu, femeia născu un băieţel frumos şi chel, un copilandru ce va fi cunoscut în lumea mare şi roşie drept mentorul incontestabil al democraţiei originale şi aprigul duşman al capitalismului de cavernă.
Băieţelul trişa într-un an cât alţii în zece, de mic era cunoscut drept un aprig vânător de animale jurnalistice. Nici nu împlinise bine vârsta de şapte anişori când unul dintre mai mari tribului îl invită să participe la o vânătoare nocturnă de ţapi multilateraldezvoltaţi.
Era o seară ploioasă, crivăţul străpungea trupurile bieţilor vânători, noroiul roşiatic le ajungea până aproape de genunchi, iar pe crestele munţilor se mai zăreau încă urmele unui proaspăt apus de soare. Noaptea începu să învăluie chipurile vânătorilor, singurul care strălucea în această atmosferă apocaliptică era micuţul Yon, care se machiase cu ocru de Moscova. La un moment dat, fără nici un fel de avertizare, copilandrul luă suliţa şefului de trib şi o azvârli cu putere spre un biet ţap ispăşitor ce păştea prin împrejurimi. Din fericire, suliţa se opri în ciocul bietului animal geologic, fără să-i provoce nici un fel de leziune ideologică. Ţapul îşi verifică ciocul, după care îi adresă lui Yon câteva vorbe de bine, iar apoi o luă la fugă spre peştera ciclopului Zoe. Băieţelul mai aruncă după el şi cu un bolovan dialectic, însă fără nici un efect, căci ţapul se ascunsese deja sub poalele metafizice ale temutului ciclop.
Şeful tribului rămase mut de uimire, totul se petrecuse prea repede pentru mintea lui prea înceată, bieţii trubaduri tribali nici măcar nu apucaseră să fredoneze internaţionala. Înainte de începerea fiecărei vânători, tartorul tribal era obligat de propria-i conştiinţă ideologică să dea tonul internaţionalei, însă de această dată obiceiul străvechi nu a mai fost respectat, singurul vinovat fiind micuţul Yon.
Chiar în momentul în care se pregătea să o ia la sănătoasă prin păpuşoii comunali, copilandrul fu oprit şi apostrofat de către mai marele tribului.
- Băi prostănacule, de ce dai tu mă după ţapi cu suliţa sacră? Nu ştiai, băi nevertebratule, că e un sacrilegiu?
- Ştiam, tovarăşe, dar nu m-am putut abţine, avea un cioc aşa de suscitant…
- Măi, eşti mai prost decât prevede legea comunală, n-ai pic de respect faţă de tradiţiile noastre.
- Tovarăşe, n-am vrut să vă supăr, eu doar am…
- Taci mă, nu vezi că m-am externalizat de supărare, acum iar trebuie să îmi schimb hainele, iar trebuie să mă spăl, iar trebuie să fac plecăciuni în faţa statuii profetului.
Foarte supărat de cele întâmplate, şeful tribului luă goarna socialistă şi anunţă retragerea.
Măsurile luate de comitetul central tribal au fost drastice, vinovatul a fost legat zece ani şi şapte luni de ciocanul de fier forjat din faţa tiparniţei tehnice. Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, vinovatul a fost supus în această perioadă unei alte torturi mizerabile; în fiecare dimineaţă marele şaman-marinar al tribului îl gâdila în tălpile picioarelor cu secera roşie. Originea artefactului misterios nu era cunoscută, unii spun că într-o zi ar fi venit în sat profetul Marx, iar după ce ţinu o slujbă dialectică pe treptele bordelului comunal, o aruncă de fericire spre apa cea mare. Singurul lucru cert e că şamanul-marinar o aduse într-o zi electorală şi o depuse la picioarele statuii profetului Marx; se crede că de aici au apărut atât legenda secerii roşii, cât şi ideea torturii.
- Ce-i cu tine, micuţule Yon, de ce vorbeşti în congoleză?
- Nu mă provoca, măi dragă şamanule-marinar, că te blestem să-ţi cadă tot părul şi să n-ai parte decât de şuviţe răzleţe şi de…
- Băi prostănacule, nu mă ameninţa că dacă îi spun şefului că ţi-ai propus să îi iei locul ai să o păţeşti rău de tot.
- Măi dragă şamanule-marinar, te rog din sufletul meu de comunist autentic să nu îi spui!
- Ha, ha, ha, ce îmi plac glumele mele, nu te spun măi prostănacule, nu te spun dacă îmi promiţi că mă pui ministru atunci când vei lua puterea.
- Mulţumesc, şamanule-marinar, promit să mă revanşez după ce ajung la putere, că tot ajung eu într-o zi, şi atunci să vezi ce o să…
- Taci! Taci, că vine Rroman şi poate o să vrea şi el o felie de putere…
- Nu te trădez, prietene, stai liniştit, doar că Rroman are predestinat un post cheie în viitoarea conducere, ştii tu, sângele de Iordan apă nu se face…
Într-o dimineaţă, în timp ce şamanul-marinar îşi făcea rondul prin comună, auzi un zgomot ciudat din zona ciocanului de fier forjat. Era sărmanul Yon, cu spume la gură, care bolborosea incantaţii în congoleză.

va urma

Micuţul Yon, roşu de supărare, luă cu putere în mână un ou congolez – marca Kornu – şi aruncă cu el în şeful tribului. Toţi au rămas suprinşi, nimeni nu se aştepta la un asemenea gest din partea băieţelului, însă mare le-a fost mirarea când din gălbenuşul albastru-roşiatic de pe faţa şefului de trib răsări un Bombonel de toată frumuseţea, alb ca spuma laptelui pesedist.