EPISODUL V: LĂSATUL SECU…RITĂŢII

A reînceput potopul dosarelor şi mai nou s-a scurs peste presfiinţiile noastre, care sunt curate până în foile albe ale Securităţii. Cum s-a ridicat problema analizării clericilor, au început şi confesiunile să curgă. Deja două figuri înalte ale Bisericii Române şi-au dat arama de faţă şi au vărsat totul, cum făceau pe vremuri la Siguranţă.

Atitudinea aceasta mişelească spune multe despre cei la care ne închinăm şi ne recunoaştem toate păcatele. Nu era destul că preotul român începe să fie din ce în ce mai mult asociat cu sticla de rachiu, jeep-ul şi înjurăturile ca la uşa altarului, dar acum baba de la etajul 5, o să facă probabil infarct când o să afle că cel căruia i s-a confesat o viaţă întreaga mergea cu pâra la Secu. Acest aspect distruge şi ultima urmă de sfinţie din iubiţii noştri preoţi, care în curând o să devină popa prostu’.

Dar ce poate să aibă sfânt în el un individ care recunoaşte numai atunci când îi infige Dracul de la CNSAS sula justiţiei neo-comuniste în spate? Ce mai poţi spera de la un mişel care ascultă păcatele miilor de muritori, dar nu ara nici bunul simţ minimal sau condescendenţă pentru cei de jos, dar mai ales pentru Cel de Sus şi încalcă de multe ori de bună voie, sfânta taină a spovedaniei.

Partea tragică survine din faptul că clericii nu reprezintă singura categorie care ar trebui blamată pentru astfel de acte, deoarece, poate, în multe situaţii au fost impuse. Însă, o categorie la fel de sugestivă ca cea a preoţilor este cea a politicienilor. După părerea mea, aceste două grupări profesionale, care lucrează în strânsă conexiune cu indivizii pe care îi reprezintă ar trebui cel mai asupra judecate şi pedepsite.

Mârlănia şi mişelia cu care se ascund în spatele degetului sunt de-a dreptul impresionante. Pornind de la Mona Muscă, Răzvan Teodorescu, a cărui vinovăţie a fost ştearsă de pe pomelnicul securist, Voiculescu şi mulţi alţii, care declară cu un uimitor tupeu că ei nu au făcut poliţie politică şi ajungând la indivizi din fruntea structurilor clericale înalte, care se regăseau în primele rândurile ale congreselor PCR, ascultând cu înfrigurare şi sorbind cuvintele liderului neînfricat, care era mai presus de Dumnezeu şi care încă îşi ascund nevinovăţia.

Părerea mea umilă este că oricine a deţinut o funcţie importantă sau s-a remarcat imediat după ’89 a fost turnător sau colaborator. Nu puteai trece uşor de sita Securităţii, cu, de altfel nici azi nu poţi trece prea uşor printre furcile caudine ale serviciilor de informaţii, comandate şi dirijate de însuşi preşedinte. De altfel, eu nici nu pricep de ce se ascund astfel de indivizi, pentru că pseudo-opinia publică sau ceva mai mult de un sfert de ţară (sper eu!) poate realiza fără descoperirea unor dosare a căror validitate ar putea fi pusă sub semnul întrebării, că aceste hiene s-au dus cu pâra la Securitate.

Cu acelaşi tupeu nemascat vedem astăzi la tot felul de talk-show-uri foşti ofiţeri de Securitate, care parcă povestesc de vacanţele de la mare despre cum distrugeau sute de vieţi, poate multe nevinovate. În aceeaşi oală se află şi membrii CNSAS, după părerea mea sunt umile şi ingorante marionete politice, care nu fac altceva decât să îndeplinească ordinele ascunse ale păpuşarilor şi să scoată la lumină dosarele inamicilor politici. Frumoasă ţară avem, comunism fără comunişti, corupţie fără corupţi! Păcat că e locuită!

Pe final, un sfat pentru toţi aceşti indivizi lipsiţi de cea mai mică idee asupra conceptului de cod deontologic: cine se scuză, se acuză.